În București se construiesc cele mai multe locuințe din istorie, dar urmează o perioadă dificilă. La ce să ne așteptăm

×
Publicitate

Capitala a ajuns la un nou record privind numărul de locuințe aflate în construcție. Sunt peste 27.000 de case și apartamente, în București și în împrejurimi, din care majoritatea vor fi gata anul acesta.  

Însă războiul din Ucraina, dobânzile în creștere și inflația ar trebui să îi facă pe doritori să se gândească bine înainte să se îndatoreze pentru o locuință, atrag atenția specialiștii, mai ales că băncile estimează o creștere a numărului celor care nu-și mai pot plăti ratele.

Ansambluri uriașe de mii de apartamente se ridică la marginea Bucureștiului, dar și case și blocuri mici, tip boutique, în zonele centrale.

În total, peste 27.000 de locuințe sunt în construcție, cel mai mare număr din istorie, potrivit unui raport realizat de o companie imobiliară. Dintre aceste, 21.000 vor fi gata anul acesta.

Specialiștii anunță că va urma o perioadă economică dificilă

Și vânzările au fost în creștere la începutul anului, potrivit datelor de la Cadastru, dar multe dintre tranzacțiile încheiate în februarie și martie au fost stabilite cu luni înainte sau chiar de anul trecut. Pentru București și Ilfov, creșterea a fost de 16%.

Viorel Mohorea, manager de vânzări în cadrul unei firme imobiliare: ”Într-adevăr, odată cu știrea referitoare la război, cererea a avut o stagnare, însă lucrurile au început să își revină. Segmentul middle market beneficiază și de reducerea TVA, acești cumpărători sunt astăzi într-un moment mult mai bun față de 2021. Practic, există și stimulente a achizițiilor”.

Atenție, însă, intrăm într-o perioadă economică dificilă, spun analiștii.

Dragoș Cabat, analist economic: ”Este o perioadă în care inflația este deosebit de mare și în care încet, încet, totuși, dobânzile vor crește. Finanțarea va fi mai scumpă. Atunci când oferta crește, la aceeași cerere, normal ar fi ca prețurile să scadă. De cealaltă parte, avem inflația care a majorat foarte mult costurile de construcție și din cauza asta este posibil ca în loc să scadă prețurile, ele să crească”.

Director de bancă: ”Va fi o creștere a numărului de clienți cu dificultăți de plată” 

Pe de altă parte, cei care au deja credite imobiliare plătesc rate mai mari.

Omer Tetik, directorul general al unei bănci: ”Estimăm că va fi o creștere a numărului de clienți cu dificultăți de plată, temporar cel puțin, dar pe de altă parte, în comparație cu alte perioade, în ultimii ani am văzut și o creștere destul de rapidă a veniturilor în România”.

Dacă sunteți în situația de a nu mai putea plăti ratele, indicat este să anunțați cât mai din timp banca, pentru a începe o negociere, potrivit Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
A scăzut numărul firmelor care oferă angajaților prime sau cadouri. Ce valoare au coșurile oferite

Comparativ cu perioada Crăciunului, a scăzut numărul firmelor care își răsplătesc angajații de Paște. Mai exact, cu opt la sută.

Vechimea în muncă va fi recunoscută și pentru PFA-uri și întreprinderile individuale

Vechimea în muncă va fi recunoscută și pentru cei care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau în cadrul unor întreprinderi individuale. Prevederea apare într-o lege adoptată recent de Parlament.

Veterinarii recomandă oamenilor să cumpere miel cu cap. ”Au fost decoperite tentative de trafic al cărnii de câine”

Veterinarii din Giurgiu recomandă populaţiei să cumpere miel cu cap, organe şi ştampilă pe carcasă, arătând că ”nu de puţine ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine”.

 

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.