Absenţa şefului Executivului vine în contextul unei solicitări formulate săptămâna trecută de grupul parlamentar AUR, care a cerut invitarea premierului la data de 2 noiembrie pentru a oferi detalii despre „situaţia reală privind execuţia bugetară, datoriile şi plăţile restante precum şi nivelul real al deficitului bugetar”.
Deşi cererea AUR a fost aprobată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, aceasta era condiţionată de confirmarea din partea Guvernului. Potrivit programului oficial, în intervalul orar rezervat şedinţei de plen (ora 16:00), premierul va avea consultări cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a confirmat pentru News.ro că „au fost făcute toate demersurile necesare pentru a anunţa Parlamentul” cu privire la această modificare de agendă.
Ziua de luni a şefului Executivului începe, de altfel, cu un eveniment de cooperare regională. La ora 9:00, Luca Niculescu va participa la ceremonia de semnare a documentelor prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener în cadrul proiectului SAFE, dedicat „Platformelor de transport auto multifuncţionale, pe roţi”. Ulterior, agenda sa se îndreaptă direct către dialogul social, motiv pentru care nu va putea fi prezent la dezbaterea din plen.
Reproșurile BNS
Joi, Blocul Național Sindical îi reproșa premierului Luca Niculescu că s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri, fără să anunțe o întrevedere similară cu organizațiile sindicale, care reprezintă interesele a aproximativ 5 milioane de lucrători.
„Aproape că nu ne mai surprind aceste abordări. De fiecare dată, capitalul pare să aibă prioritate, în timp ce forţa de muncă este tratată ca un element secundar al ecuaţiei economice. Premierul României trebuie să înţeleagă că economia nu este construită exclusiv de capital şi că mediul de afaceri nu poate fi singurul interlocutor al Guvernului atunci când se discută viitorul României. Este greu de vorbit despre reforme echilibrate, competitivitate, productivitate şi dezvoltare economică atunci când dialogul începe doar cu una dintre părţile implicate. Salariile, condiţiile de muncă, puterea de cumpărare, fiscalitatea muncii şi protecţia socială nu sunt teme marginale. Sunt probleme care afectează direct milioane de oameni şi care nu pot fi discutate legitim în absenţa reprezentanţilor acestora”, preciza BNS într-un comunicat.