Guvernul va limita adaosul comercial pentru toate produsele alimentare românești. ”La import să pună orice adaos doresc”

62234433

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să elaboreze un proiect de act normativ conform căruia adaosul comercial al retailerilor pentru produsele româneşti să nu depăşească 20%, a declarat, vineri, ministrul de resort, Florin Barbu.

"Până pe 31 decembrie, Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost transpusă de către Parlament în lege. Este în derulare în momentul de faţă un proiect legislativ prin care, împreună cu colegii mei de la Ministerul Agriculturii, vrem ca toate produsele agroalimentare care sunt procesate în România să aibă un adaos comercial corect. Nu mai vrem ca pe rafturile retailerilor din România adaosul comercial la produsele româneşti să depăşească 20%.

Astfel, produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%, iar la produsele care vin din import retailerii să pună orice adaos comercial doresc. Pentru că în momentul de faţă, dacă facem o analiză, şi am făcut această analiză, produsele agroalimentare româneşti au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import în magazinele de retail", a explicat ministrul Agriculturii.

Barbu vede ieftiniri de aproape 30%

El a subliniat că, în 2023 şi 2024, de când există plafonarea adaosului comercial, produsele s-au ieftinit cu procente între 8% şi peste 28%.

"Dacă ne raportăm la anul 2022, indicele preţurilor de consum de la INS arată faptul că produsele erau mai scumpe cu 30% faţă de anul 2023, când am avut plafonare de adaos comercial", a spus Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a vizitat vineri, alături de managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, târgul de promovare a produselor româneşti din curtea MADR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Femeile din România își asumă cele mai multe atribuții în familie. Dezechilibru în distribuirea sarcinilor între parteneri

În România, femeile își asumă cele mai multe atribuții în familie, de la gătit, la îngrijirea copiilor și a casei, dar și la plata facturilor.

Aglomerație la ghişeele pentru vize de flotant, înainte de alegeri. Numărul e dublu față de aceeași perioadă în 2023

Este forfotă mare la ghişeele unde se depun actele pentru vize de flotant. Se apropie data limită până când documentul poate fi cerut de cei care vor să voteze într-o anumită localitate și numărul cererilor a crescut simţitor.

Aproximativ 7.000 de locuri de muncă, puse la dispoziție la un târg din București. Ce caută în mod special companiile

Peste 7.000 de locuri de muncă sunt puse la dispoziție de 90 de firme din toată țara la un târg de profil deschis în București.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.