Experiențele unor români care s-au căsătorit peste hotare. Ce probleme au întâmpinat

×
Publicitate

Căsătoria pe timp de pandemie poate fi o adevărată provocare, spun îndrăgostiții care au vrut să devină o familie cu acte în regulă și să-și invite familia și prietenii la ziua cea mare.

Sunt cupluri care s-au căsătorit pe plajele din Grecia, în acest an, iar cei mai norocoși și-au programat nunțile în Dubai, Mexic sau Cuba. Însă birocrația de la unele consulate din străinătate le poate strica bucuria mirilor.

Raluca a trăit experienţa dosarului cu şină la consulatul României din Dubai. Pe 3 noiembrie, ea şi iubitul ei au depus online actele în vederea căsătoriei, pe platforma e-consulat.ro.

Raluca: „Pe site-ul e-consular scrie că e prioritizată depunerea online a actelor și a cererilor, din cauza pandemiei. Ei au spus că nu se ia în considerare. Deși aveam confirmarea mail-ului de oficiere, cei de la consulat ne-au spus că acesta se trimite automat și că e o greșeală din sistem. I-am întrebat dacă au citit aplicația depusă și au răspuns că nu, și că ele sunt depuse doar pentru a ne înregistra în baza de date. Nu ni s-a dat voie să intrăm. Pentru a intra în consulat este nevoie de o programare online pe e-consulat. Noi am explicat că deși am sunat la numerele de telefon afișate pe site-ul mae.ro, nu răspunde nimeni la acestea. Consulatul mi-a răspuns că acelea nu erau, de fapt, numerele instituției și nu știe cine le-a pus acolo”.

Au primit pe mail şi o confirmare de înregistrare a căsătoriei pentru data de 22 noiembrie. Când au ajuns însă la consulat, au trăit o experienţă birocratică marca România. Şi au aflat că nu se pot căsători.

Raluca a reluat procedura şi spera ca în curând să se căsătorească.

Sunt însă şi cazuri fericite. Mulţi români au decis uin ultimele luni să devină o familie pe plajele însorite ale Greciei, unde restricţiile impuse de Covid au apărut mai târziu, ca la noi. La 27 de ani, Denisa a devenit soţie, cu acte în regulă, în august, în Creta. Au fost prezenţi doar mirii şi naşii.

Denisa: "A fost amenajat pe o plajă, avaem o arcadă cu flori şi un voal, a fost un ofiţer al stării civile grec şi a durat vrei 15-20 de minute. A fost mult mai simplu decât căsătoriile în România. Dacă ar fi să aleg da, aş face din nou, chiar pot să spun că mă bucur că am nimerit aşa, că am făcut nunta aşa, restrâns."

Pe Cati, începutul pandemiei a prins-o în vizită la Londra, unde a rămas blocată câteva luni. A fost cu noroc, pentru că şi-a întâlnit viitorul soţ, tot român. S-au întors în ţară, în iulie, unde au vrut să organizeze nuntă.

Vă puteţi uni destinele şi pe iaht, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale romaneşti. Comandantul ambarcaţiunii este cel care oficiază căsătoria civilă, recunoscută de autorităţile noastre. Aveţi nevoie de aceleaşi acte, ca pe uscat.

Grecia este deocamdată în carantină dar Dubai, Cuba şi Mexic sunt deschise celor care vor să se căsătorească. La ceremoniile de pe plajă pot participa maximum 50 de persoane.

Ioan Selner, organizator nunţi pe plajă: "În aceste ţări noi ne ocupăm de acte pentru cununia civilă, iar mirii vin în ziua nunţii doar să semneze. O astfel de nuntă începe de la 3 mii de euro un cuplu, care înseamnă o cină romantică şi actele pentru cununia civilă."

Pentru fiecare cuplu prezent la ceremonie, organizatorii mai plătesc 400 de euro. La suma totală se adaugă şi cheltuielile cu transportul şi cazarea.

Să ne uităm şi pe cifrele care vin de la Institutul de Statistică. În primele 9 luni ale acestui an, căsătoriile au scăzut cu 40 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

De exemplu, în iunie am avut de trei ori mai puţine căsătorii faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În septembrie însă, românii au prins curaj şi cifrele aproape că s-au egalat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62160548
#TimpulSaCitim: sute de cititori au adus lectura în prim plan pe rețelele de socializare

În ultimele două săptămâni, rețelele de socializare au fost invadate de sute de clipuri cu oameni care au citit sub hashtag-ul #timpulsacitim.

62160030
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars

Asociația Dăruiește Viață va construi un spital modular de terapie intensivă la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars în tragedia soldată cu 15 morți.

62160452
VIDEO Un polițist local din Cluj Napoca a sărit în mașina unui șofer care încerca să fugă de amendă

Un polițist local din Cluj Napoca a sărit în mașina unui șofer care încerca să fugă de amendă după ce a trecut pe roșu și a refuzat să prezinte documentele.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.