Două festivaluri cu mâncare și muzică bună sunt organizate în acest weekend în București

×
Publicitate

Mâncarea și muzica au făcut casă bună vineri seară în Capitală.

Rețeta a fost respectată la două festivaluri care au atras mii de oameni dornici să se răsfețe cu preparate ispititoare și acorduri ritmate.

Pofta de mâncare a fost parcă mai mare vineri seară, când gurmanzii au fost aşteptaţi cu felurite preparate delicioase, dar şi cu muzica ritmată la festivalul culinar din capitală.

Pentru unii, seară a fost una la înălţime în adevăratul sens al cuvântului - pentru că s-au putut bucura de bucatele alese în timp ce au admirat oraşul de sus. Pentru o astfel de experienţă, doritorii au scos din buzunar 450 de lei.

În timp ce artiştii au cântat, bucătarii s-au străduit să îi mulţumească şi pe cei mai pretenţioşi dintre clienţi.

Iar preţurile au fost pe măsură - câteva zeci de lei pentru o porţie.

Şi cei care au vrut să se răcorească cu o limonadă au avut de unde alege. La un stand, de pildă, şi-au potolit setea, dar au făcut şi o faptă bună - pentru că banii încasaţi vor ajunge la copiii diagnosticaţi cu cancer de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.

"Vrem să-i răcorim pe invitaţi, dar vrem să facem şi o faptă bună", spun comercianții.

În tot acest timp, la Balkanik Festival, eveniment organizat tot în capitală, s-a dansat până la epuizare.

Printre petrecăreţi "s-au pierdut" şi meşteşugari iscusiţi.

Nici de la acest festival nu a lipsit mâncarea. Pofticioşii au fost ispitiţi cu îngheţată libaneză sau cafea la nisip.

Dacă vreţi să vă bucuraţi de muzică şi mâncare, trebuie să ştiţi că ambele festivaluri îşi închid porţile duminică seară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61211186
În școli nu au ajuns încă abecedarele. Manuale de geografie, transformate în hârtie igienică

Cu doar 3 zile înainte de începerea cursurilor, în școli nu au ajuns încă abecedarele, manualele de clasa a II-a sau vreun manual de engleză de clasa a VI-a. 

61984351
Liber la vânat în România: "Vorbim de un dezastru ecologic în perioada următoare”

Liber la vânat în pădurile și câmpiile României. În încercarea de a opri răspândirea pestei porcine africane, Ministerul Apelor și Pădurilor a majorat masiv cotele de vânătoare.

61984334
Mii de români se întorc la muncă în străinătate cu portbagajele pline: ”Murături, gemuri, compot”

E aglomerație și în vămile din vestul țării, după ce mii de români și-au terminat vacanța și se întorc la muncă în străinătate. Autoritățile spun că acesta este ultimul weekend în care se va circula cu greutate prin punctele de trecere a frontierei.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.