"Daruiesti si castigi": Vasilica uita de toate necazurile de acasa doar atunci cand danseaza
O mana de copil, cu inima de aur, reuseste sa uite de toate necazurile de acasa doar atunci cand danseaza.
Este vorba despre un baiat de 12 ani, din judetul Vaslui, care a tinut mortis sa ajunga intr-un ansamblu folcloric, desi familia e prea saraca pentru a-l putea ajuta, asa cum si-ar dori, sa ajunga la concursuri ori la spectacole.
Vasilica traieste cu sora lui mai mare si cu parintii intr-un apartament friguros, cu igrasie, din Negresti. Nu au mobilier aproape deloc, copiii dorm intr-un pat mic si vechi, isi fac lectiile la o masuta, pe rand, nu au decat un singur rand de haine si incaltaminte de iarna - deloc. Frigiderul e stricat, televizorul e o rabla, dar lui Vasilica nu-i pasa: tot ce vrea e sa danseze, ca sa depaseasca orice probleme, in ritmul muzicii pe care o iubeste atat de mult.
Imaginea lui Vasilica dansand, atat de mindru si vesel in costumul lui popular, nu ne face sa banuim cat de sarmana este familia lui.
Mama e functionara la posta, cu jumatate de norma, iar tatal castiga doar 600 de lei pe luna, atunci cand gaseste de lucru in constructii. Insa iarna, nu gaseste mai nimic.
Apartamentul familiei este micut, rece si cu mucegai pe pereti. Pentru ca lemnele sunt scumpe, in soba se face focul doar in zilele geroase. Iar de mancare, familia ia pe datorie si rareori isi permite altceva decat cartofi.
Ca viata e grea a invatat de multa vreme si Vasilica. De multe ori, el este cel care-si alina mama, cand e coplesita de probleme.
La ora mesei, mama repeta aceleasi gesturi, ca un ritual al saraciei: ii face copilului cartofi prajiti cu iluzia unei fripturi.
Familia a adunat o multime de datorii: si la lumina, si la intretinere. Ca intr-un cerc vicios, abia reuseste sa achite intr-o parte, ca se aduna restante in alta parte.
Vasilica si ansamblul lui de dansuri au luat locul intai la concursuri din Botosani si din Alba iulia, iar asta l-a motivat pe baiat si mai mult. Se refugiaza in dans, ca si cum s-ar refugia din fata grijilor.
Cind il intrebam ce-si mai doreste, totusi, ne spune ca ar vrea niste pantaloni, pentru ca singura pereche o poarta si la scoala, si la joaca. Apoi schimba repede vorba si ne povesteste cat de fericit e cind danseaza.
In apartamentul umed si rece, lasam in urma un baiat modest si cuminte, care a invatat ce inseamna bucuria, in imprejurari in care altii ar da lectii numai despre tristete.
