Creștinii îl cinstesc pe Sfântul Alexandru. Ce nu e bine să facem în această zi

61906633
crestinortodox.ro

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru pe data de 30 august.

Sfântului Ierarh Alexandru a fost Patriarhul Constantinopolului, în timpul Împăratului Constantin cel Mare.

Sfântul a dus o luptă aprigă împotriva ereziei lui Arie, care susținea că Fiul Lui Dumnezeu nu are natură divină, asemeni Tatălui.

Conform tradiței, cu ocazia acestei sărbători credincioșii nu au voie să-și vorbească de rău aproapele și trebuie să dea dovadă de compasiune față de cei năpăstuiți de soartă.

Sfântul Alexandru este considerat de către Biserică „protectorul omenirii”.

Cât despre persoanele care poartă numele de Alexandru sau Alexandra se consideră a fi persoane puternice, neînfricate, ambițioase și care luptă până la capăt pentru lucrurile în care ei cred.

Rugăciunea  considerată ca fiind făcătoare de minuni, citată de Dexologia.ro

Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată? Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse. Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu. Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61906542
Scolile de meseriași, fără elevi: "Am venit să termin 12 clase şi să mă duc la o facultate sau să plec din ţară"
Elevii care nu au mai prins în acest an un loc la liceu au de astăzi o şansă să se înscrie la şcolile şi colegiile profesionale.
61906535
România, tot mai traversată de migranții care vor să ajungă în Vest. Câți refugiați sunt cazați în țară
De la o săptămână la alta, România devine un punct tot mai important pe harta migranţilor, care vor să ajungă în vestul Europei.
61906517
Ce a făcut o bucureșteancă exasperată că poliția nu o ajută după ce i s-a furat scuterul
Exasperată ca poliţia n-o ajută să îşi recupereze scuterul furat, o tânără în Bucureşti le-a făcut munca agenţilor, în speranţa că aşa va fi prins hoţul.