Circulația rutieră, restricționată în Pasajul Unirii de joi dimineață, pentru turnarea fundaţiilor la noua poartă de gabarit

62284053
Inquam Photos / George Calin

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, de joi dimineaţă, în Pasajul Unirii, pentru turnarea fundaţiilor la noua poartă de gabarit.

 

„Începând de mâine dimineaţă, 20 aprilie a.c., şi până la sfârşitul acestei săptămâni, circulaţia rutieră prin Pasajul Unirii va fi restricţionată pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers”, a transmis, miercuri, Primăria Sectorului 4.

Sursa citată a precizat că în zonă se vor efectua lucrări specifice pentru turnarea fundaţiilor noii porţi de gabarit, ce urmează a fi montată la intrarea în tunelul rutier.

„Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte întocmai semnele de circulaţie, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi la faţa locului”, a mai transmis primăria.

În 7 aprilie a început montarea noilor porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri la Pasajul Unirii.

Noul sistem de atenţionare şi limitare a accesului rutier este compus din noi porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălţimii, camere video şi cu panouri informative de tip LED, şi noi porţi de gabarit, corelate cu noua semnalistică de la sol (înfiinţare de noi scuaruri, benzi de circulaţie cu sisteme rezonatoare şi benzi de circulaţie speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj).

Pasajul Unirii a fost redeschis la începutul lui septembrie 2022, după o investiţie de 12 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62340873
Statuile din Cetatea Alba Carolina, vandalizate cu coca și gunoaie. De ce huliganii nu au fost surprinși de camere

Mai mulți huligani au vandalizat în toiul nopții, la Alba Iulia, statuile din Cetatea Alba Carolina.

62340904
Un bărbat din Gorj își acuză vecinul că i-a împușcat câinele. „Nu pot să accept. Era ca copilul nostru, l-am crescut în casă”

Un bărbat din Gorj îl acuză pe un vecin că i-a împușcat mortal câinele, un Pechinez crescut de mic, și la care ținea enorm. Însă cel acuzat neagă vehement că i-ar fi făcut vreun rău animalului.

62340791
Copilăria tristă a unei fetițe de 6 ani din Botoșani. Are grijă de sora de 2 ani, tatăl fiind alcoolic, iar mama neinteresată

O fetiță de șase ani din județul Botoșani își pierde copilăria în timp ce are grijă de surioara de doi ani, chiar dacă locuiesc alături de părinți.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.