Copilăria tristă a unei fetițe de 6 ani din Botoșani. Are grijă de sora de 2 ani, tatăl fiind alcoolic, iar mama neinteresată

62340791
Shutterstock

O fetiță de șase ani din județul Botoșani își pierde copilăria în timp ce are grijă de surioara de doi ani, chiar dacă locuiesc alături de părinți.

Familia locuiește în localitatea Lunca. Cele două fetițe locuiesc alături de părinți, dar și de doi frați vitregi de 10, respectiv 12 ani.

Tatăl este alcoolic, iar mama nu este interesată de creșterea lor, potrivit botosaninews.ro.

Primăria Lunca a aflat despre situația celor mici. Autoritățile au pornit o anchetă care a scos la iveală lipsa de îngrijire a celor patru copii.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a propus scoaterea minorilor din mediul respectiv.

Astfel, părinții au rămas fără cei patru copii înainte de Paște, în urma unei decizii a Tribunalului Botoșani.

O anchetă realizată de Serviciul de asistență socială din cadrul Primăriei Lunca arată că minorii erau neîngrijiți, iar cei doi băieți erau agresați verbal și fizic de tatăl vitreg.

„Constată suspendat de drept pe durata plasamentului în regim de urgență exercițiul drepturilor părintești ale pârâților P.D. și C.I.A. cu privire la copiii C.I.M., C.E., P.L.D. și P.D.M.. Pe durata măsurii plasamentului în regim de urgență drepturile cu privire la persoana copiilor vor fi exercitate, respectiv îndeplinite de către asistenții maternali profesioniști, iar cele cu privire la bunurile acestor copii de către directorul executiv al DGASPC Botoșani”, este decizia instanței.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62340746
Când vor fi acordate voucherele pentru familiile sărace, persoanele cu dizabilități și mamele de nou-născuți

Autoritățile anunță un nou val de ajutoare. Familiile sărace din România vor primi vouchere, în valoare de 4.000 de lei, pentru renovarea casei sau înlocuirea aparatelor electrocasnice.

62340687
Ce se întâmplă cu produsele de Paște care au rămas nevândute. Ponturi pentru cei care nu vor să arunce mâncarea gătită

A început sezonul reducerilor la cozonaci, pască, ouă și figurine din ciocolată. Dar, spre deosebire de alți ani, pe rafturile magazinelor nu au mai rămas atât de multe produse de Paște nevândute.  

62340681
Autoritățile anunță încă un val de ajutoare. Vouchere pentru sărmani și românii cu dizabilități

Autoritățile anunță un nou val de ajutoare. Familiile sărace din România vor primi vouchere în valoare de 4.000 de lei pentru renovarea casei sau înlocuirea aparatelor electrocasnice.  

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).