Cinematograf în aer liber, pe malul Someșului, la TIFF. ”E foarte mișto”

×
Publicitate

Seria surprizelor frumoase continua la TIFF. Duminică seară, publicul a fost invitat pe malul Someșului, într-un cinematograf în aer liber.

Iar cei mai energici au fost aşteptaţi la Castelul din Bonţida, la o petrecere specială.

Cinefilii au fost invitaţi duminică seară pe malul Someșului, unde a avut proiecţia filmului "Primul copil". Pelicula spune povestea unui intelectual între două vârste, care - fără să vrea - comite o crimă, în timp ce încearcă să-şi recapete demnitatea în ochii soţiei.

Ecranul a fost amplasat chiar pe marginea apei, iar proiecţiile adună seară de seară zeci de cinefili aici. Organizatorii festivalului au pus la dispoziţia spectatorilor chiar şi un cort unde se pot adăposti în cazul în care plouă.

Publicul a venit pregătit pentru o seară lungă, în aer liber.

"E foarte mişto, am ales filmul pe lângă că ne-am uitat la descriere şi părea interesant, l-am ales tocmai pentru că era în locaţia asta", spune un participant.

Şi la Castelul Banffy din Bonţida a fost forfotă duminică seară.

Tot în cadrul festivalului de film, aici a fost organizată o petrecere cu tema "Lună Plină".

"E un vibe foarte mişto, e tot ce ai avea nevoie în fiecare zi din an."

Pe zi, cinefilii au putut urmări documentare redate cu ajutorul ochelarilor pentru realitate virtuală. "E foarte fain să îţi pui ochelarii virtuali şi să te plimbi pe Marte sau să vezi Pământul deasupra din spaţiu."

Luni seară - printre altele - pelicula "Fantoma de la Operă" va fi proiectată într-o biserică din centrul oraşului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61962728
Prețul caselor săsești din Ardeal, în creștere. ”În Gârbova au ajuns la 100.000 de euro”

Satele din Ardeal au prins viață zilele aceastea, după ce sașii s-au întors acasă de Rusalii. Mulți și-au renovat casele, care păstrează arhitectura tradițională și vin în locurile natale de câte ori pot.

61962689
Zone rezidențiale unde oamenii rămân fără apă și nu au trotuare. ”Mi-am făcut un foraj ca să mă spăl”

Zonele rezidenţiale apărute lângă marile oraşe au o mulţime de probleme. La Dumbrăviţa, în Timiş, de exemplu, într-una dintre cele mai bogate comune din România, oamenii se plâng că rămân des fără apă.

61962687
Seceta afectează grav culturile agricole. Fermierii, disperați că nu nu-și pot onora contractele

Ploile scurte din ultimele zile nu alină marea durere a agricultorilor români: seceta. Nu a mai plouat constant de multă vreme, iar în pământ crăpăturile sunt cât pumnul.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.