Centralele de apartament ar putea fi interzise în blocurile noi. Taxă pentru cei care au deja centrale

×
Publicitate

Centralele de apartament vor fi interzise în blocurile ce urmează să fie construite, anunță ministrul Mediului.

Măsura ar putea fi aplicată de anul viitor, după ce va fi adoptată de noul Guvern, iar scopul declarat este reducerea poluării în orașe. Pentru centralele deja montate proprietarii ar putea fi taxați. O directivă în aceste sens este pregătita de Comisia Europeană.

Majoritatea blocurilor noi care se construiesc au centrale de apartament. Ministrul Mediului susține că acestea contribuie la poluarea din marile orașe, așa că vrea să le interzică dezvoltatorilor să le mai monteze în apartamente.

Astfel, noile blocuri ar trebui să fie legate la sistemul centralizat de termoficare ori să aibă o centrală proprie care să alimenteze toate apartamentele.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: "Facem propunerea la iarnă, dacă Guvernul nu va fi de acord, vom merge în Parlament. Centralele comune și încălzirea centralizată este mai puțin poluantă."

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Noile centrale de bloc sunt mai scumpe decât cele de apartament, spun dezvoltatorii, iar asta ar însemna majorări de prețuri pe piața imobiliară. În plus, locatarii trebuie să se pună de acord când ar urmă să pornească încălzirea.

Totuși, centralele de bloc performanțe le permit proprietarilor să aibă căldură când vor fără să fie nevoiți să negocieze cu vecinii ori să plătească în plus.

Iar românii cu centralele montate deja în apartamente ar putea fi taxați suplimentar.

Taxarea centralelor de apartament ar urma să fie decisă de Comisia Europeană. O directivă în acest sens este pregătită la Bruxelles și ar putea fi aprobată peste 2-3 ani, în ciuda opoziției unor state membre, inclusiv a României. Valoarea taxei nu a fost stabilită, dar dacă ar fi adoptată ar putea fi de câteva sute de lei anual, spun experții în energie.

Ecologiștii sunt de acord cu interzicerea centralelor de apartamente în blocurile aflate în construcție, dar nu văd cu ochi buni taxarea centralelor deja montate.

Oana Neneciu, Ecopolis: "Spune că există o poluare uriașă din cauza traficului și că ar trebui luate măsuri în special din această cauză și apoi ar urma să fie discutată taxarea centralelor..."

Mult mai importantă ar fi rezolvarea problemei încălzirii cu sobe care folosesc combustibil solid, spun specialiștii. Oamenii care ard cărbune, lemn sau resturi ar trebui sprijiniți să treacă la un combustibil mai puțin poluant. Așa a făcut, de pildă, Polonia, care a subvenționat trecerea de la cărbune la centrale pe gaz.

Potrivit ministerului Mediului, în România sunt 3 milioane de gospodării care se încălzesc numai cu lemne.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.