Cât de mult ne afectează viața telefonul mobil. 81% dintre români mărturisesc că își iau telefonul cu ei și la toaletă

×
Publicitate

Deși a devenit indispensabil, telefonul ne privează uneori de interacțiunea cu ceilalți. Am ajuns să le trimitem mesaje inclusiv celor care sunt în cameră cu noi, în loc să comunicăm direct.

Un studiu recent arată că, față de acum cinci ani, ne-am schimbat comportamentul digital.

Nu ne mai facem atât de multe poze, dar vorbim cu apropiații prin apel video și, desigur, comenzile și plățile online au devenit o normalitate.

81% dintre români își iau telefonul cu ei și la toaletă

Primul lucru pe care îl facem dimineața, după ce am deschis ochii, este să verificăm notificările de pe telefon, arată un studiu realizat de Compania Daedalus, iar 81% dintre cei intervievați au mărturisit că la toaletă își iau cel mai des telefonul.

Pe de altă parte, deși stau sub același acoperiș, mulți uită să își vorbească. 61% preferă să își trimită mesaje. Și când suntem la muncă, procedăm la fel.

Daniel Enescu, CEO Daedalus: Unul dintre motivele pentru care se transmit aceste mesaje este faptul că este mai intim, mai discret, se face mai puțină gălăgie. Pentru persoanele care trimit de acasă, deși se află în aceeași casă, dincolo de faptul că s-a creat un reflex, mă gândesc că este și confortul”.

În ultimii cinci ani, fotografiile și-au pierdut din popularitate. Doar 14% dintre români au declarat că au făcut poze unor necunoscuți, la cererea acestora. Se pare că nici selfie-urie nu mai sunt la modă. Au fost detronate de filmările scurte, ușor de încărcat pe diverse rețele sociale.

Site-urile de întâlniri și-au pierdut popularitatea

De asemenea, site-urile de întâlniri sunt din ce în ce mai puțin căutate, 8% versus 11%, acum cinci ani, iar dacă, în 2018, procentul dintre femei și bărbați era aproape egal (40 și 60%), în prezent, cei care le accesează, sunt în genereal domnii.

Le acordăm, în schimb, mai mult respect celor pe care îi întâlnim. 78% dintre români dau mai încet soneria telefonului la ședințe, și 52% în privat. Cu toate acestea, atunci când sunt cu un grup de prieteni, 64% comunică prin mesaje cu alte persoane.

Alexandru Negrea, consultant în social-media:Studiile arată că telefonul este second screen când ne uităm la televizor, de exemplu. Te uiți la televizor și, în același timp, mai arunci un ochi pe telefon. La fel și când vorbești cu prietenii, mai arunci un ochi pe telefon. Nu e neapărat sănătos, dar asta e realitatea în care suntem acum”.

Nici atunci când suntem la volan nu lăsam telefonul din mână. 29% dintre românii care circulă cu mașina își verifică telefonul când așteaptă la semafor, iar 25% trimit deseori mesaje dacă stau în trafic.

Român: Folosesc Google Maps de foarte multe ori. Uneori te pierzi, chiar dacă știi locul, pentru că ești obosit și mai verifici să vezi dacă ai ajuns unde trebuie”.

Și aplicațiile au crescut mult în popularitate. În 2023, conform studiului, sunt în top cele care livrează mâncare și cele de ridesharing.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Fermierii care cultivă usturoi și cartofi pot lua bani de la stat din iunie. Cât vor primi pentru fiecare hectar cultivat

Din iunie, fermierii care cultivă usturoi și cartofi, pot lua bani de la stat. Pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi, primesc trei mii de euro, iar pentru cartofi, 200 de euro.

Salvați Copiii România: Aproape 1 milion de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate

Aproape un milion de copii au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi în străinătate, potrivit unui studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Agerpres.

Adio apartamente cu mii de locatari "pe hârtie". Câte persoane vor mai putea locui de acum la aceeași adresă

La o singură adresă nu vor putea locui mai mult de 10 oameni, dacă aceștia nu sunt rude.  

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.