Casa Share a reconstruit casa unei familii cu trei copii din Iași, care fusese distrusă de un incendiu. VIDEO

×
Publicitate

Un necaz care a ruinat gospodăria unei familii cu trei copii din Iași s-a transformat într-o frumoasă lecție de viață.

Locuința le-a fost mistuită de un incendiu, dar asociația Casa Share le-a reconstruit imobilul, care acum este mai mare și complet mobilat. Datorită generozității semenilor, familia se bucură să ia viața de la capăt cu forțe proaspete.

Cu lacrimi în ochi, familia Tamaș a pășit pentru prima dată în noua lor casă, ridicată de Bogdan Tănasă, fondatorul ONG-ului Casa Share, și de donatorii săi. Este al 33-lea caz preluat de asociație, iar acum 3 copilași de 4, 6 și 8 ani, împreună cu părinții lor și bunicii lor se pot bucura din nou de viață.

Înainte de incendiu, întreaga familie trăia într-o singură cameră. Tatăl copiilor este instalator, iar mama casnică. Iarna trecută, flăcările le-au distrus casa în toiul nopții.

Geta Tamaș, bunica: „Plângeau într-o parte, noi unde stăteam plângeam în alta parte, iar acum o minune, nu sunt cuvinte. Dacă mai trăiam trei vieți n-aș fi reușit să fac ce a făcut echipa asta minunată”.

Beatrice Tamaș, mama copiilor: „Nu cred că putem uita vreodată, sau trece peste acel moment. Chiar nu aveam speranțe, dar datorită oamenilor buni am reușit. A fost greu, dormeam toți într-o cameră, așa erau posibilitățile, nici baia nu era aici, nici bucătăria, însă acum toate sunt la locul lor. Cum am visat. Cum visam să avem într-o zi.”

Proiectul Casa Share a început în urmă cu aproape zece ani. 33 de case au fost ridicate în total, iar peste 400 de copii au avut parte astfel, de un alt destin.

Bogdan Tănasă, fondatorul ONG-ului Casa Share: „Mă emoționez când văd copiii când intră în casă. Parcă nu le vine să creadă că e a lor. Și ce am observat e că peste 2-3 săptămâni, o lună de zile, ei realizează că nu sunt într-un hotel, sunt chiar în casa lor. Emoțiile sunt așa de mari, este incredibil cum se transformă viața unui om în 3 luni de zile, cât durează să le facem noi casa”.

ONG-ul care construiește case pentru familii nevoiașe din zona Moldovei poate primi sprijin foarte simplu: cu un SMS la numărul 8844 și mesajul CASA, prin care se donează 2 Euro proiectelor viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
O fată din Iași care a născut la 14 ani a cerut să i se pună sterilet. ”Sunt copii cu copii”

O fată de 14 ani care a născut la Iași a cerut medicilor să-i pună sterilet, pentru că nu mai vrea să treacă printr-o experiență atât de traumatizantă.

Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.