Bărbatul dispărut acum 3 săptămâni, în drum spre Italia, găsit la Constanța. Cu câți bani a plecat de acasă

61941805
Pro TV

Florin Bulbucan, bărbatul de 34 de ani dispărut acum 3 săptămâni din Petroșani și dat în urmărire naţională, a fost găsit în judeţul Constanţa.

”Acesta a fost identificat în judeţul Constanţa, a fost audiat şi a precizat că nu a fost victima niciunei infracţiuni şi că nu doreşte să revină acasă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Florin Bulbucan a dispărut de acasă pe 29 ianuarie, când a spus că pleacă în Italia ca să-și găsească serviciu.

Avea la el 1500 de euro, bani cu care să trăiască până primea salariu. Tatăl sau spune că i-a atras atenţia în privinţa sumei cu care a plecat de acasă.

Ştefan Bulbucan, tatăl tânărului dispărut: “Eu atât am avut, puţină discuţie cu el dimineaţa- ba nu lua atâţia bani, ca e periculos, sunt fel de fel de oameni în autogară şi s-ar putea s o păţeşti. Era un om foarte calculat, nu strica bani, nu era beţiv şi nici nebun”.

Ultima discuţie telefonică dintre Florin şi tatăl său a avut loc în momentul în care bărbatul era în autogara din Deva şi aştepta autocarul pentru a pleca din ţară. De atunci nimeni nu a mai aflat nimic despre el, până acum.

Poliția a declanșat o anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61941768
Spectacol la Târgu Jiu, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi
A fost spectacol, luni seară, la Târgu Jiu, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Actorii teatrului din oraş au susţinut o reprezentaţie chiar în parcul în care se află Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.
61941755
Pedofilul „sadist”, lector la o prestigioasă universitate, condamnat la 32 de ani de închisoare. Cum își șantaja victimele
Matthew Falder, absolvent al Universității Cambridge care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți din Marea Britanie, a fost condamnat la 32 de ani de închisoare, luni, după ce a pledat vinovat la 137 capete de acuzare.
61941746
Hanna, o fetiță de 3 ani diagnosticată cu tumora Wilms grad 4, are nevoie de ajutor
Hanna, o fetiţă de 3 ani care suferă de Tumora Wilms grad 4, are nevoie de ajutor pentru a rămâne în viaţă.