Avertisment dur al UNICEF, pe fondul prelungirii pandemiei. "Viitorul unei generaţii este în pericol"

62159426
Getty

UNICEF a tras un semnal de alarmă joi în ce priveşte riscul de a avea o "generaţie pierdută" pe măsură ce pandemia se prelungeşte şi continuă să afecteze educaţia, alimentaţia şi sănătatea copiilor.

Într-un nou raport, agenţia ONU arată că, la nivel global, copiii şi adolescenţii reprezintă 11% din cazurile de infectare cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

„În decursul pandemiei de COVID-19 a existat un mit persistent conform căruia copiii sunt foarte puţin afectaţi de această boală. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr", a subliniat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore, într-un comunicat de presă.

Ea a remarcat că perturbările produse unor servicii de sănătate şi sociale esenţiale şi ratele în creştere ale sărăciei constituie cea mai mare ameninţare pentru tânara generaţie.

„Cu cât criza se prelungeşte, cu atât mai mare va fi impactul asupra educaţiei, sănătăţii, nutriţiei şi bunăstării copiilor. Viitorul unei întregi generaţii este în pericol", a avertizat Henrietta Fore.

Raportul a constatat o reducere a acoperirii cu servicii de sănătate într-o treime din cele 140 de ţări evaluate, în special din cauza temerii de infectare, fiind afectate vaccinările de rutină, asistenţa în ambulatoriu şi serviciile de sănătate a mamei.

Situație dramatică pentru milioane de copii

 

La nivel global, 265 de milioane de copii nu mai beneficiază de hrană la şcoală, iar încă 5-6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani (o creştere de 14%) vor suferi de malnutriţie acută în acest an, mai ales în Africa subsahariană şi în Asia de Sud.

Raportul UNICEF mai previzionează că, până la mijlocul anilor 2020, încă 150 milioane de copii vor ajunge în sărăcie multidimensională.

Tot UNICEF avertizează că "o perioadă de 12 luni cu perturbări severe ale serviciilor şi de malnutriţie în creştere" ar avea drept consecinţă "un număr estimat de încă 2 milioane de decese în rândul copiilor şi 200.000 de copii născuţi morţi".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62159396
Vești bune pentru fermierii care cresc vaci. Ministerul Agriculturii vrea să reia programul "Cornul și laptele"

Există şi fermieri care, în aceste vremuri tulburi, primesc veşti bune. Este vorba despre cei care cresc vaci.

62079940
România, pe ultimul loc în UE la locuinţele cu toaleta în interior. Un sfert dintre români au WC-ul în curte

România este din nou rușinea Europei, cu un sfert dintre locuințe fără toaletă în interior.

62159300
Ana, o fetiță de numai 8 ani, are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi. ”Vreau să mă fac bine”

Ana, o fetiță de numai opt ani din Mureș, are nevoie urgentă de un transplant de celule stem în Turcia. Imunitatea ei este atât de scăzută, încât o răceala obișnuită se poate dovedi catastrofală pentru ea.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.