Ar fi putut pompierii să o salveze pe femeia din Constanța? Ce spun oficialii

×
Publicitate

S-au declanșat mai multe anchete după tragedia de la Constanța, soldată cu moartea unei femei. Victima, surprinsă de incendiu în apartamentul său de la etajul 6, a ieșit pe balcon.

S-a cățărat pe fereastră, dar s-a prăbusit sub ochii pompierilor veniți să o salveze fără o pernă pneumatică, pentru că nu au așa ceva.

Nu au avut în acel moment nici scară telescopică. Aceasta a ajuns la locul intervenției după aceea, iar comunicatul oferit, cu orele la care ar fi ajuns echipele de intervenție, este contrazis de secvențele surprinse de martorii îngroziți, care par să indice că pompierii au ajuns cu întârziere la locul intervenției.

Momentele îngrozitoare au fost relatate de soțul femeii.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Mitica Stoica, soţul femeii: „Târziu au ajuns şi foarte târziu au dat drumul la apă. Au tras frutunul şi nu dădeau drumul la apă. Le-am zis de 4,5 ori: daţi drumul la apă, daţi drumul la apă. Ei stăteau jos. Când a căzut ei stăteau jos.”
Reporter: Ajunseseră deja pompierii?
Mitica Stoica: „Da, erau lângă mine şi ea era sus acolo. Nicio din aia, cum se face afară, să cadă de la etaj, o saltea din asta, nimic."

Femeia a încercat să se salveze, dar nu a mai avut putere să se țină de balustrada balconului și a căzut. Toată lumea se întreabă acum dacă putea fi salvată.

„Era fum foarte mult şi probabil nu mai putea să respire, tusea cred că...intrase în panică."

„De frică la flăcări s-a aruncat jos de la etaj!" cred martorii.

Apelul la 112 a fost dat la 9.14, iar pompierii au fost alertați la 9.15. Șase minute mai târziu, la fața locului ajungeau o ambulanță SMURD, apoi o autospecială de stingere, dar fără saltea și fără scară, pentru că salteaua de salvare nu există în dotarea pompierilor din tot județul Constanța.

Rămâne de văzut și dacă aceștia ar fi avut timp și loc să o monteze pentru a o salva pe femeie.

Momentul în care femeia de 57 de ani iese pe fereastră s-a întâmplat la 09.25 de minute. În norii negri de fum, femeia face un gest disperat și iese pe pervazul balconului. Pompierii strigă la ea să nu sară. Înconjurată de fum și flăcări, femeia iese cu totul pe geam și cade.

O altă discuție în această intervenție este scara telescopica, singura aflată în dotarea pompierilor din Constanța, care ajunge și ea mult prea târziu, după ce femeia căzuse. Din cauza dimensiunilor, autospeciala este parcată într-o altă unitate a pompierilor din Constanța, cea din Palas, aflată la 8 kilometri de locul incendiului.

col.Cristian Mihai Amarandei,  şeful ISU Dobrogea:
„Au apărut mici disfuncţionalităţi şi nişte erori în ceea ce priveşte comunicarea. Se vor cerceta toate împrejurările care au generat producerea acestor disfuncţionalităţi."

Anca Chiriţă ISU Dobrogea:
Reporter: Există o saltea la ISU, se putea interveni cu o saltea?
Anca Chiriţă ISU Dobrogea-Nu, nu mai există la nivelul judeţului Constanta
Reporter: Putea fi salvată femeia?
 Anca Chiriţă: Urmeaza să se stabilească, deja flăcările se vedeau, ieşeau pe geam, scara inundată cu fum, se vor cerceta şi... v-am spus, atât cauzele probabile cât şi dacă incendiul a fost anunţat în timp util."

 

Mai mult, ora dată de pompieri la care scara ar fi ajuns la locul tragediei este, oficial, 9.27, însă mai multe imagini surprinse de martori la locul tragediei arată ora 9.41, deci la aproximativ 26 de minute de când au fost alertați pompierii.

Colonel Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea: "Au existat disfuncționalități în comunicare. Se va cerceta cine se face vinovat pentru raportări eronate"

Scena tragică a fost văzută de zeci de trecători, iar unei femei i s-a făcut rău și a avut nevoie și ea de medicii de la ambulanță. Zeci de locatari au fost evacuați. Soțul victimei a fost dus și el la spital.

La aproape două ore de la izbucnirea flăcărilor, femeia dusă de urgență la spital, s-a stins sub ochii medicilor. Familia a mai fost lovită de o tragedie. În urmă cu o luna, fiul lor de 27 de ani a murit, iar cei doi soți aprindeau zilnic lumânări în casă. De la ele ar fi izbucnit incendiul. Soțul femeii a ieșit pe ușa, dar ea s-ar fi întors în apartament pentru a lua un laptop. A fost greșeală fatală.

Martor: "N-a mai avut timp să iasă și a încercat pe balcon, probabil s-a agățat, a vrut să stea agățată și a alunecat."

O anchetă este în plină desfășurare pentru a stabili dacă pompierii au acționat la timp și au aplicat corect toate procedurile și dacă ar fi reușit să o salveze pe femeie. O altă anchetă va stabili cum s-a produs incendiul.

În paralel, superiorii ISU verifică dacă intervenția s-a desfășurat la orele comunicate inițial de reprezentanții pompieriilor sau echipajele au ajuns, de fapt, mai târziu.

Acest caz tragic și revoltător ne arată încă o dată lipsurile și bâlbele din sistemul care ar trebuie să ne salveze viețile. Din păcate, intervențiile reale nu arată ca simulările în care înalții oficiali asistă la costum și ne dau asigurări că au tot ce le trebuie pentru a salva vieți. În realitate, nu au!

Sunt puține locuri în țară unde există saltele de salvare. Martorii spun că au tot strigat la pompieri să dea drumul la apă. Este foarte posibil ca, din cauza temperaturilor scăzute, apa să fi plecat mai greu din cisternă. Există mașini de pompieri prevăzute cu sisteme care încălzesc ap. Noi avem, însă, puține în țară.

Vor urma anchete, probil vor fi găsiți și vinovați. Important este să învățăm ceva din aceste tragedii și să facem tot posibilul, pe viitor, ca ele să nu se mai repete. Să nu mai moară oameni!

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Cum se montează ilegal centrale termice în România. Regulile care sunt încălcate

În România se montează ilegal, de două decenii, centrale termice de apartament.

Pierderi uriașe pentru producătorii de legume din Olt. Zeci de solarii au fost distruse

Producătorii de legume, din comuna Izbiceni, județul Olt, s-au ales cu pierderi uriașe, după ce vântul puternic le-a luat pe sus folia care acoperă solariile, iar îngheţul le-a compromis plantele.

Ministrul Muncii: România are 9.500 de pensii speciale, valoarea medie este de 9.600 lei

România are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei în timp ce pentru cei aproximativ 4,9 milioane de pensionari din sistemul public pensia medie este de 1.500 de lei.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.