Câteva mii de oameni, prezenți la Marșul Diversității. Steag LGBT imens, pe Calea Victoriei

×
Publicitate

Câteva mii de oameni, au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la Marșul Diversității. Au pornit din Piața Victoriei și s-au oprit la Universitate.

Pe traseu, au fost însoțiți de două platforme cu DJ. În piața Universității, reprezentanții comunității LGBT au organizat o petrecere, iar cei care au venit să-i susțină au ținut discursuri.

Reprezentanţii comunităţii LGBT s-au adunat în piaţa Victoriei sub privirile curioase ale celor care au venit la mitingul PSD.

marsul diversitatii

"Dacă am vorbi unii cu alţii, poate ne-am înţelege mai mult unii pe alţii", spune un bărbat.

"Am venit din curiozitate să mă uit că nu am mai văzut aşa ceva", spune un participant la mitingul PSD.

marsul diversitatii

Între cele două grupuri, au fost plasaţi jandarmi care nu i-au lăsat pe curioşi să treacă.

La ora 18:00, participanţii la marşul diversităţii au plecat spre Piaţa Universităţii pe Calea Victoriei. Au urmat două platforme cu muzica mixată de câţiva DJ.

"Am venit să îi arăt de când e mic ce înseamnă toletanța", spune un tânăr venit cu copilul.

marsul diversitatii

În centrul atenţiei a fost şi cuplul format dintr-un român şi un american, care luptă cu statul român pentru drepturile persoanelor gay.

marsul diversitatii

Participanţii au fluturat şi un steag LGBT uriaş pe Calea Victoriei. Cu toţii au primit încurajări şi de la reprezentanţi ai ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.

marsul diversitatii

Marşul Diversităţii este la a 14-a ediţie. Sâmbătă s-au sărbătorit 40 de ani de la crearea steagului curcubeu, simbolul comunităţii LGBT.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61955956
Acuzații grave lansate de familia unei eleve din Ploiești. Profesorul fetei neagă

O elevă a Colegiului Național I. L. Caragiale din Ploiești nu intră în Evaluarea Națională după ce a fost lăsată corigentă la matematică.

61965342
Bal britanic în cinstea Reginei Elisabeta a II-a, în Capitală

În onoarea Reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit recent 92 de ani şi în sprijinul copiilor din România, aşa s-a deschis Balul Britanic de la Bucureşti.

61965297
Românii care au reușit să adopte copii povestesc prin ce au trecut. Legea ar putea fi simplificată

România ocupă printre ultimele locuri în Europa la numărul de copii adoptaţi, în condiţiile în care 55.000 sunt abandonaţi.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.