Amplu exercițiu de salvare în Marea Neagră al poliției de Frontieră. Numărul migranților este din ce în ce mai mare

×
Publicitate

Amplu exercițiu de salvare în Marea Neagră! Potrivit scenariului, Garda de Coastă ar fi detectat o ambarcațiune cu 500 migranți la bord, iar intervenția trebuia făcută ca la carte.

Antrenamentul Poliției de Frontieră a angrenat mai multe structuri din MAI.

În urmă cu numai două săptămâni, zeci de fugari din Afganistan au fost salvați, dintr-o barcă rudimentară, ajunsă în apele noastre, în zona Vama Veche.

Potrivit scenariului, Garda de Coastă lansează în misiune, o ambarcațiune de intervenție rapidă. Polițiștii trebuie să verifice nava suspectă și să vadă dacă la bord există mijloace de salvare.

Așa-zișii migranți sunt coborâți de pe ambarcațiunea Poliției de Frontieră și urcați la bordul navei OPV Stefan cel Mare. Vor trece printr-un control corporal sumar, să nu aibă asupra lor obiecte interzise, după care colegii specializați le vor efectua un control sanitar preliminar.

Andrei Ene – purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă: "Vor trece printr-un triaj epidemiologic al celor de la Direcția de Sănătate Publică, personal specializat în acest sens pentru a vedea daca e nevoie de asistență medicală de urgență, suntem pregătiți aici pentru a interveni în acest sens, după care vor urca într-un autobuz și vor fi transportați în centrul integrat.”

Garda de coastă supraveghează peste 200 de kilometri de frontieră maritimă.

Ciprian Popa – comandantul navei Ștefan cel Mare: "Personal am salvat undeva la 1800 de persoane, cu nava, am mai participat și tot ca operațiune Frontex în Italia, acolo au fost undeva la 80.000 de persoane în 3 luni.”

Până acum, migranții care erau depistați pe mare erau duși la centrul de transfugi de la Galați. Pentru că numărul lor este din ce în ce mai mare, și la Constanța s-a deschis un astfel de centru.

Daniel Tache – chestor Poliția de Frontieră "Centrul este compus din 13 containere destinate autorităților, iar în funcție de numărul migranților se poate asigura capacitate de cazare pentru 500 de migranți.”

În ultimele 12 luni, Garda de Coastă a depistat pe Marea Neagră 4 ambarcațiuni care transportau, în total, 200 migranți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62355145
Doi soţi din Neamţ au rămas fără casă în urma unui incendiu. Greșeala făcută de proprietar. „Munca de 52 de ani se vede”

Doi soţi din judeţul Neamţ au rămas fără gospodărie, după ce proprietarul, un bătrân de 77 de ani, a făcut greșeala să aprindă uscături în curte, dar a lăsat focul nesupravegheat!

62300726
Marea majoritate a românilor spun că le sunt încălcate drepturile la locul de muncă. Ce îi nemulțumește

Unul din doi angajaţi români susţine că îi sunt încălcate drepturile la locul de muncă actual, relevă rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

62355040
Autospeciale cu roboți, în dotarea IGSU. Ce se pricep să facă | GALERIE FOTO

Forțe proaspete li se alătură pompierilor români în lupta cu focul. Mai multe autospeciale cu roboți destinate intervenției rapide în cazul incendiilor de amploare au intrat în dotarea IGSU.  

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.