Alexandru Tomescu susține campania „Sunet pentru Sănătatea Copiilor". Zeci de mii de copii vor avea acces la meloterapie

61959121

Celebrul violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, care cântă pe o vioară Stradivarius Elder Voicu și care organizează de 11 ani renumitul turneu internațional Stradivarius, susține și promovează proiectul Sunet pentru Sănătatea Copiilor.

Acest proiect unic în România aparține asociației Life Education for All care dotează cu audioteci saloanele de copii bolnavi cronic asigurând acestora accesul la meloterapie.

Până în acest moment LEFA a dotat peste 100 de saloane de copii bolnavi cronici din 10 spitale (Pediatrie 1, Pediatrie 2, Pediatrie 3, Pediatrie 4 și Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj Napoca, Institutul Inimii din Cluj Napoca, Spitalul Județean Baia Mare, Spitalul Județean Alba, Spitalul Judetean Satu Mare și Spitalul Municipal Oradea) cu câte o audioteca: câte 1 audioplayer, 1 videoplayer, 1 televizor/salon, căști și cd-uri cu povești pt copii, muzică pt copii, muzică clasică, muzică relaxanta și terapeutică cât și cd-uri și dvd-uri cu conținut educațional și cu filme/desene animate.

Sunet pentru Sănătatea Copiilor

“Ideea acestei campanii ne-a venit gândindu-ne ce am putea face pe termen lung pentru a ușura suferința copiilor bolnavi grav din spitale. Și am ajuns la concluzia că a folosi meloterapia în cazul copiilor nevoiți să stea în spital, despărțiți de familiile lor, este un proiect foarte util care va ajuta generații întregi de copii deoarece aceștia vor putea asculta înainte de culcare povești, vor putea recupera într-o oarecare măsură orele de la școală prin intermediul cd-urilor și dvd-urilor cu conținut educativ sau de divertisment (poveste, desene animate, filme pt copii) sau vor putea pur și simplu să asculte muzică terapeutică trecându-le, mai repede și mai puțin urât, timpul”, declară Oana Mîndruț, președinta asociației.

"Cred că nicio materie nu e mai maleabilă decât sunetul...poți să îl modelezi în mii și mii de variante, să îl colorezi într-o multitudine de feluri, să îi dai ce intensitate vrei tu. Vioara m-a ajutat să cunosc sunetul. Și pentru că dacă ar fi să ne luăm după Johann Huizinga, suntem toți niște ființe care se joacă-și eu încă mă mai joc cu sunetul alături de vioară : o prietenă dragă care mi-a fost mereu alături. Când am auzit despre acest proiect care aduce muzică bună în spitale și promovează meloterapia pentru a grăbi vindecarea copiilor bolnavi, am decis să mă alătur asociației Life Eduction for All în acest demers. Toți cei care vor participa în intervalul 9-11 iunie la concertele din cadrul turneului Stradivarius „Balada-Un secol de Muzica” vor putea sprijini acest proiect", spune Alexandru Tomescu.

Orașele în care Alexandru Tomescu, împreună cu invitații săi-Angela Drăghicescu, corul de copii din programul Cantus Mundi și Corul de Copii Radio, vor susține concerte sunt: Constanța, Brăila, Brașov, Oradea, Sighișoara, Bistrița, Suceava, Botoșani, Iași, Focșani, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, București, Ploiești, Sfântu Gheorghe și Buzău (www.turneulstradivarius.ro)

Cei care doresc să contribuie la dotarea spitalelor de copii cu audioteci o pot face fie donând 4 Euro (pentru această donație nu se percepe TVA) la 8862 în perioada 15 mai-15 august, fie donând orice sumă între 5 lei și 1000 de lei pe www.bursabinelui.ro pentru proiectul Sunet pentru Sănătatea Copiilor, fie donând direct în contul asociației Life Education for All, RO69BTRLRONCRT0268430201deschis la Banca Transilvania Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
61959097
O mie de elevi au celebrat cu torțe 50 de ani de la înființarea școlii de Poliție

Cu torţe aprinse, peste o mie de viitori poliţişti au mărşăluit, joi seară, în Câmpina.

61958779
Cireșele de mai, un lux pentru români. ”Închiriem pentru poze pe Facebook!"

"Un vierme şi-a vândut cireașa şi-a luat casă şi i-au rămas şi bani!". Dacă nu ştiaţi gluma, probabil n-aţi foarte activi zilele acestea pe reţelele sociale.

61958755
Cu toaletele în curte, dar conectați la internet. Românii, în topul popoarelor dependente de tehnologie

Suntem în topul popoarelor dependente de tehnologie, arată un studiu Eurostat, efectuat în 17 din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.