Ajutor de doar 2.000 de lei, oferit o singură dată, pentru mamele tinere din România, același cât pentru crescătorii de porci

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul aprobă joi o ordonanță de urgență pentru scutirea de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical în cazul mamelor cu copii bolnavi, gravidelor, pacienților cu afecțiuni oncologice și a cazurilor de urgență.

Prin acelaşi proiect, tinerele mame defavorizate, cu venituri mici sau aflate în situaţii critice de viaţă, vor fi sprijinite.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că va fi propus un ajutor de 2.000 de lei, acordat o sigură dată, pentru fiecare nou-născut, până în anul 2027, în cazul mamelor defavorizate, cu venituri mici, sau aflate în situaţii critice de viaţă.

„Prin acelaşi proiect, sprijinim tinerele mame defavorizate, cu venituri mici, sau aflate în situaţii critice de viaţă. România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, astfel că această intervenţie este extrem de necesară. Propunem un ajutor de 2.000 de lei, acordat o singură dată, pentru fiecare nou-născut, până în anul 2027, cu un buget de 120 de milioane de euro din fonduri europene", a menţionat prim-ministrul.

Femeile tinere vor primi, pentru fiecare nou-năsut, aceeași sumă pe care o vor primi și fermierii pentru un porc. Guvernul a aprobat, joi, programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2024, sprijinul acordat fiind de 2.000 de lei pe scroafă pe an, în creştere cu 800 de lei faţă de 2023.

Citește și
rumen radev
O nouă criză a lovit Bulgaria, înaintea aderării în „Schengen aerian și maritim”
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ are în vedere susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, în vederea creşterii numărului de animale de reproducţie deţinute şi sporirea numărului de produşi valorificaţi de la acestea.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis este de un milion de lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pe anul 2024.

"Facem precizarea că valoarea sprijinului a crescut faţă de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an", se arată în comunicat.

Portretul statistic al femeii din România

Un capitol dureros este faptul că România este „campioana” UE când vine vorba despre mame minore, despre fetițe care devin, mult prea devreme, mame.

În 2023, România se clasa pe ultimul loc în ceea ce priveşte egalitatea de gen potrivit Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE), cu un scor de 56,1 din 100, fiind cu 14,1 puncte sub media Uniunii Europene (UE).

Înaintea noastră se clasează Bulgaria, cu un scor de 65,1 și Ungaria, cu 57,3 puncte.

În România femeile reprezintă jumătate din populație. La 1 ianuarie 2023 populația ajunsese la 21.922.000 de persoane, iar femeile reprezentau 51,2% (11.224.200 persoane), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Peste 7.000 de mame minore într-un singur an

În anul 2022, în România au fost născuți 182.083 de copii, dintre care 93.631 de băieți și 88.452 de fete, arată datele INS. În același an, vârsta medie a mamei la naştere a fost 28 de ani şi la prima naştere a fost 27 de ani.

Din păcate, un alt aspect negativ îl reprezintă numărul mare de nașteri în rândul minorelor, țara noastră ocupând primul loc în Uniunea Europeană (UE) în statistica privind numărul lor. În anul 2020, 44% dintre fetele din statele membre care au născut înainte de a împlini 15 ani erau din țara noastră, arată datele Eurostat.

În 2022, a fost înregistrat un număr de 7.120 de nașteri la fete între 15 și 19 ani, iar la 705 fete mai mici de 15 ani au ajuns mame. În statistica pe anul 2022, județul Mureș este pe primul loc cu 75 de mame minore și este urmat de Dolj (41), Bacău (39) și Bihor (37), arată datele INS transmise pentru Știrile ProTV.

În timpul sarcinii, unele fete erau înscrise în sistemul de învățământ, potrivit datelor INS. Dintr-un total de 7.120 de mame minore, 837 nu aveau școală, 2.356 aveau doar ciclul primar, 3.189 doar gimnaziul, 425 erau înscrise în învățământul profesional și doar 136 la liceu. De asemenea, și aici, Mureș se clasează pe primul loc cu 465 de tinere mame fără școală, fiind urmat de Sibiu cu 232 de mame, Prahova cu 183, Suceava cu 175 și Satu Mare cu 164.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Deputata USR: Noul Cod Silvic e un atentat la pădurile României: S-a dublat suprafaţa pe care se poate construi în pădure
Deputata USR: Noul Cod Silvic e un atentat la pădurile României: S-a dublat suprafaţa pe care se poate construi în pădure

Deputata USR Diana Buzoianu avertizează că noul Cod Silvic este un atentat la pădurile României, argumentând că proiectul de lege propus de Guvern este, parcă, scris de dezvoltatorii imobiliari. 

O nouă criză a lovit Bulgaria, înaintea aderării în „Schengen aerian și maritim”
O nouă criză a lovit Bulgaria, înaintea aderării în „Schengen aerian și maritim”

Partidul populist bulgar ITN (Există un astfel de popor) a refuzat joi mandatul de formare a unui nou guvern naţional, deschizând calea pentru ca preşedintele Rumen Radev să convoace alegeri anticipate.

Ministrul care a declarat acum o lună că nu există „taxa pe soare” a anunțat azi că a anulat-o în ședința de Guvern
Ministrul care a declarat acum o lună că nu există „taxa pe soare” a anunțat azi că a anulat-o în ședința de Guvern

Guvernul a adoptat joi Ordonanţa pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori .

Primarii migratori, ademeniți cu bani de la Guvern sau de la Consiliul Județean. Ciolacu: „Trebuie să ne asumăm”
Primarii migratori, ademeniți cu bani de la Guvern sau de la Consiliul Județean. Ciolacu: „Trebuie să ne asumăm”

Ademeniți cu bani de la guvern sau de la consiliul județean, zeci de primari din toată țara lasă deoparte principiile și își schimbă carnetul de partid.

Guvernul a modificat Codul Silvic, iar tăierile „la ras” vor fi interzise. Parlamentul are ultimul cuvânt
Guvernul a modificat Codul Silvic, iar tăierile „la ras” vor fi interzise. Parlamentul are ultimul cuvânt

Se schimbă legislația cu privire la tăierile ilegale de păduri și furtul de lemne. Potrivit noului Cod Silvic, aprobat joi de Guvern, tăierile la ras vor fi interzise în toate ariile naturale protejate din România, adică în peste 40% dintre păduri.

Recomandări
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână

Unul din cele mai bune licee din București, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, a simțit că trebuie să se reinventeze. În urmă cu patru ani directoarea a gândit un proiect pilot îndrăzneț, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.  

TAROM și-a
TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”

Scene de infarct joi dimineță pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.