Aglomerație în mall-urile din Capitală: ”Facem pe ultima sută de metri nişte cumpărături”

×
Publicitate

Deşi mai toate străzile sunt pustii în Capitală, în mall-uri e forfotă mare. Joi seară, de pildă, bucureştenii în căutare de cadouri suplimentare nu au plecat de la cumpărături decât atunci când s-au tras obloanele.

Nu au plecat mai devreme nici cei care au dat sarmalele pe mâncare chinezesca ori pe burgeri.

Cu o jumătate de oră înainte de închidere, un mall din Capitală semăna mai degrabă cu un furnicar. Aglomeraţie mare, dar într-un final cu toţii au găsit ce şi-au dorit.

În căutarea unei ţinute pentru seara de Revelion, mulţi au venit în familie.

"Nu am avut timp şi plecăm de Revelion şi am zis să facem pe ultima sută de metri nişte cumpărături. Nişte bluze pentru mine, băiatului tricouri şi cămăşi”, spune o femeie.

Alţii, în schimb, au vrut să împrospăteze stocul de cadouri.

Iar pe cei care s-au săturat de fripturi şi de sarmale, i-am găsit în zona de fast food.

"Nu, nu s-au terminat sarmalele, dar ne-am gândit aici că ar fi potrivit să gustăm mâncare chinezească”, spune o femeie.

Potrivit companiilor din domeniu, anul acesta, consumul de Crăciun a crescut chiar mai mult decât anul trecut. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62011101
Cum arată sărbătorile familiilor despărțite de mii de kilometri: "Depresie"

Mii de români şi-au petrecut Crăciunul departe de părinţi şi fraţi, în ţările în care locuiesc şi muncesc de ani buni. Ca să fie mai aproape de cei dragi au vorbit prin Skype ori au folosit reţelele sociale.

62011096
Coșmarul se repetă pentru locuitorii sectorului 3. Țeava RADET s-a spart iar

Aceeași țeavă care a cedat săptămâna trecută s-a fisurat din nou, joi la prânz. Așadar, 188 de imobile nu au apă caldă și căldură.

62010855
Tradiții românești în costume de 1.000 de euro. Reacția turiștilor străini

În inima Maramureșului, la Cavnic, spiritele rele sunt puse pe fugă de brondoși, tineri şi copii mascaţi care ies pe străzi și fac un zgomot infernal.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.