Cum arată sărbătorile familiilor despărțite de mii de kilometri: "Depresie"

×
Publicitate

Mii de români şi-au petrecut Crăciunul departe de părinţi şi fraţi, în ţările în care locuiesc şi muncesc de ani buni. Ca să fie mai aproape de cei dragi au vorbit prin Skype ori au folosit reţelele sociale.

Nimic nu poate înlocui însă căldura de acasă.

O fetiţă şi-a colindat bunicul din Statele Unite, acolo unde locuieşte împreună cu părinţii ei. Faţa lui Eugen Boie a plecat din România în 2006, şi-a făcut doctoratul acolo în psihologie, iar acum, lucrează ca profesor universitar. Acasă, cei dragi aşteaptă mereu un semn. Cât de mic.

Eugen Boie: "Am fost şi am avut grijă de nepoată de când avea o lună. Am învăţat-o să meargă, să vorbească. M-am obişnuit, dacă lor le e bine şi mie îmi e bine".

Aflaţi într-un orăşel de lângă New York, oamenii au încercat să recreeze sărbătorile din ţară. N-au uitat de portul popular, dar nici de mâncărurile tradiţionale. Îşi ascund însă lacrimile pentru că ştiu că, dincolo de ajutorul pe care li-l da tehnologia, nimic nu poate înlocui prezenţa celor dragi.

Alina: "Ne-am pregătit cu cozonaci, sarmale. Avem un grup de romani prieteni cu care mergem la colindat şi încercam să păstrăm tradiţiile aşa cum făceam şi în România"

Aşa îşi alina dorul de familie mulţi romani care lucrează în straintate. Această doamnă vorbeşte cu fratele ei în Italia.

Femeie: Cum este Crăciunul?
Fratele: Aici mai depresie, nu îl simţi ca şi la noi acasă nu ai cum.
Femeie: Aia e adevărat că şi la noi nu e niciunde."

Prietenul Ioanei a plecat în urmă cu aproape patru ani în Anglia. De sărbători, cei doi nu vor fi împreună.

Ioana: "Am foarte mulţi prieteni care sunt plecaţi în străinătate, mai ales cei de vârsta mea, marea majoritate au plecat pentru un trai mai bun. Ne auzim din când în când pe facetime, pe reţelele de socializare

Pentru cei care nu reuşesc să se întoarcă lângă cei dragi în aceste zile internetul rămâne soluţia cea mai ieiftina şi mai bună.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62011096
Coșmarul se repetă pentru locuitorii sectorului 3. Țeava RADET s-a spart iar
Aceeași țeavă care a cedat săptămâna trecută s-a fisurat din nou, joi la prânz. Așadar, 188 de imobile nu au apă caldă și căldură.
62010855
Tradiții românești în costume de 1.000 de euro. Reacția turiștilor străini
În inima Maramureșului, la Cavnic, spiritele rele sunt puse pe fugă de brondoși, tineri şi copii mascaţi care ies pe străzi și fac un zgomot infernal.
62010852
6 frați din județul Vaslui au fost făcuți fericiți de câțiva pompieri cu suflete mari
Pentru că trebuie să ajungă la toți copiii într-o singură noapte, Moș Crăciun nu s-a sfiit să ceară ajutorul prietenilor. De pildă, ca să ajungă la 6 frați din județul Vaslui a împrumutat o autospecială de la pompieri.