Urma să se căsătorească, dar a sfârșit într-un tragic accident după o ceartă cu viitoarea soție

×
Codul embed a fost copiat

Planurile făcute de doi tineri din Bistrița-Năsăud, care voiau să se căsătorească peste câteva luni, s-au năruit brusc duminică noapte.

Băiatul de 28 de ani a murit, iar iubita lui a ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau împreună cu doi prieteni s-a rostogolit de mai multe ori.

Tatăl şoferului în vârstă de 28 de ani povesteşte că tânărul tocmai se certase cu iubita lui şi, pentru a o împăca, a decis să meargă împreună cu ea şi cu doi prieteni la un restaurant din localitatea Brăteni. Pe drum, însă, într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul asupra volanului, maşina s-a rostogolit de mai multe ori şi s-a oprit pe câmp.

"S-o sfădit cu viitoarea lui soţie. Alcoolul, cred că s-a urcat băut la volan, altfel nu cred, cei cu care a fost erau băuţi, înseamnă ca şi el era băut. S-au dus să mănânce la ora asta, a pierdut în curbă controlul, poate viteza", spune tatăl victimei.

Impactul a fost atât de violent încât cei patru au fost aruncaţi din autoturism.

Citește și
accident Fântânele
Cinci răniţi, dintre care doi copii, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o căruţă, în Suceava

"Toţi cei patru ocupanţi erau în afara maşini, nu au fost persoane încarcerate, dar una dintre ele era în stop cardiorespirator. Colegii de pe echipajul de prim ajutor au început manevrele de resuscitare până la sosirea medicilor", a transmis Rad Ionel, ISU Bistrița Năsăud.

Din păcate, şoferul nu a mai putut fi salvat.

"În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor două", a explicat Tamaș Emanuel, agent de poliție.

Iubita tânărului care a murit şi unul dintre pasageri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa pentru îngrijiri medicale.

Şoferul, întors de curând din Germania, unde a muncit, urma să se căsătorească anul viitor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”
Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”
Citește și...
Şase răniți după un accident în care au fost implicate două autoturisme în Neamț
Şase răniți după un accident în care au fost implicate două autoturisme în Neamț

Şase persoane au ajuns la spital, duminică, în urma unui accident produs în comuna Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ, în timp ce şoferul unuia dintre cele două autoturisme implicate a refuzat să fie transportat la o unitate medicală.

Cinci răniţi, dintre care doi copii, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o căruţă, în Suceava
Cinci răniţi, dintre care doi copii, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o căruţă, în Suceava

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite duminică seara în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o căruţă, pe raza localităţii Fântânele, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc.

Şapte persoane, printre care şi doi copii, rănite într-un accident în Vaslui
Şapte persoane, printre care şi doi copii, rănite într-un accident în Vaslui

Şapte persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, duminică seara, într-un accident rutier produs în judeţul Vaslui, în care au fost implicate două autoturisme. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie în urma acestui eveniment.

Recomandări
Ce cuprinde noua ordonanță ”trenuleț” a Guvernului Bolojan. Măsurile fiscal-bugetare și de ”relansare economicǎ” pentru 2026
Ce cuprinde noua ordonanță ”trenuleț” a Guvernului Bolojan. Măsurile fiscal-bugetare și de ”relansare economicǎ” pentru 2026

Guvernul a transmis într-un comunicat emis luni noaptea, 22 decembrie, la ora 22.25, publicarea unei ordonanțe de urgență (OUG) care reglementează un set de măsuri ”necesare” pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât și o serie de măsuri pentru 2026.  

Negocieri de pace fără succes între SUA, Ucraina și Rusia. Volodimir Zelenski se pregătește pentru un nou Crăciun negru
Negocieri de pace fără succes între SUA, Ucraina și Rusia. Volodimir Zelenski se pregătește pentru un nou Crăciun negru

Discuțiile separate care au avut loc în Florida între delegațiile Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei au fost descrise și de această dată drept „constructive" de oficialii americani.

Ordonanța trenuleț „costă” bugetul de stat jumătate de miliard de lei anul viitor. Cum a propus Finanțele să acopere „gaura”
Ordonanța trenuleț „costă” bugetul de stat jumătate de miliard de lei anul viitor. Cum a propus Finanțele să acopere „gaura”

Ministerul Finanțelor a făcut public, luni 22 decembrie, la ora 22:52, un proiect de ordonanță de urgență care definește cadrul pentru elaborarea bugetului pe anul 2026 și conturează direcțiile financiare pentru perioada următoare.