Urma să înceapă facultatea, dar s-a aruncat de la etaj. Cum a fost găsit tânărul

×
Codul embed a fost copiat

De un sfârșit crunt a avut parte un tânăr de 19 ani din Iași, care și-a dat ultima suflare după ce s-a prăbușit de la etajul cinci al blocului în care locuia.

Medicii chemați de urgență au încercat să îl țină în viață, dar băiatul a murit la spital.

Cei care l-au cunoscut spun că astăzi urma să înceapă cursurile la Facultatea de Informatică, unde era student în primul an.

O tânără care se afla în zonă povesteşte că a auzit un zgomot puternic, apoi l-a văzut pe băiatul în vârstă de 19 ani zăcând în spatele blocului, după ce s-a prăbuşit de la etajul cinci. Speriată, a sunat după ajutor.

"Am auzit deodată un zgomot foarte mare, când m-am uitat era un băiat. Respira, dădea din cap, bineînţeles inconştient", povestește tânăra.

Citește și
flex
Accident absurd în Arad. Un tânăr și-a tăiat din greșeală gâtul cu flexul

În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj SMURD. După ce i-a fost acordat primul ajutor, tânărul a fost transportat la spital.

"A preluat pacientul care era în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare, evident leziuni multiple, fracture multiple. S-au continuat eforturile şi la spital, dar din păcate nu a răspuns, s-a declarat decesul", a precizat Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași.

Vecinii spun că băiatul locuia împreună cu mama lui. În urmă cu aproape un an, părinţii divorţaseră, iar tatăl se recăsătorise. Tânărul era student în primul an la Facultatea de Informatică din Iaşi.

Poliţiştii au început o anchetă şi iau în calcul atât varianta unui accident, cât şi pe cea a sinuciderii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”
Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”
Citește și...
Cauza care ar fi provocat accidentul de la ieșire din Adjud, soldat cu 8 victime
Cauza care ar fi provocat accidentul de la ieșire din Adjud, soldat cu 8 victime

Un cumplit accident de circulație a avut loc duminică pe Drumul European 85, în apropiere de Adjud.

Accident absurd în Arad. Un tânăr și-a tăiat din greșeală gâtul cu flexul
Accident absurd în Arad. Un tânăr și-a tăiat din greșeală gâtul cu flexul

Un tânăr de 25 de ani, din Arad, și-a tăiat din greșeală gâtul cu un flex, în timp ce încerca să taie un cadru metalic.

Accident grav pe E85, la ieşirea din Adjud, cu opt victime. Trei persoane, declarate decedate
Accident grav pe E85, la ieşirea din Adjud, cu opt victime. Trei persoane, declarate decedate

Trei persoane au decedat în urma unui accident produs duminică după-amiază pe E 85 la ieşirea din municipiul Adjud către Domneşti.

Recomandări
Senatul a adoptat legea care interzice publicitatea stradală pentru jocurile de noroc. Măsura vizează protejarea minorilor
Senatul a adoptat legea care interzice publicitatea stradală pentru jocurile de noroc. Măsura vizează protejarea minorilor

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede interzicerea publicităţii stradale pentru jocurile de noroc.  

Românii cu mașini hibrid vor achita impozite mai mari în 2026: 990 de lei pentru un motor de 2,5 litri
Românii cu mașini hibrid vor achita impozite mai mari în 2026: 990 de lei pentru un motor de 2,5 litri

Dacă sunteți posesorul unei mașini cu motor hibrid, pregătiți-vă să achitați taxe mai mari, de anul viitor. Impozitul se va calcula în funcție de puterea motorului.

Ilie Bolojan nu crede că se poate ajunge la suspendarea preşedintelui Nicușor Dan. Ce spune despre căderea Guvernului
Ilie Bolojan nu crede că se poate ajunge la suspendarea preşedintelui Nicușor Dan. Ce spune despre căderea Guvernului

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, luni seară, că nu crede că se va ajunge la suspendarea preşedintelui, demers pentru care Opoziţia a anunţat că strânge semnături, după ce Nicuşor Dan a vobit despre iniţierea unui referendum în justiţie.