Răsturnare de situație. Adolescenta olandeză NU a fost eutanasiată. Ce au făcut medicii

Noa Pothoven
Instagram

Noa Pothoven, o adolescentă de 17 ani care a vrut să recurgă la eutanasie din cauza traumelor din copilărie, „a încetat să mai consume alimente și apă, sub supravegherea medicilor”, ceea ce i-a adus moartea.

 

Anterior, presa internațională scria că tânăra a fost eutanasiată. Fata, care a scris o carte despre lupta pe care a dus-o cu anorexia și depresia, a murit duminică. Potrivit clinicii în care aceasta a fost internată, medicii nu au recurs la nicio intervenție care să o ajute pe tânără să-și pună capăt zilelor, ci au fost de acord să o monitorizeze după ce aceasta a încetat să mai consume alimente, scrie Daily Mail.

La rândul său, ministrul olandez al Sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat într-un comunicat că familia tinerei, care a încercat de mai multe ori să se sinucidă, a confirmat că aceasta nu a fost eutanasiată.

„Suntem în legătură cu familia sa, care ne-a spus că, în ciuda informaţiilor apărute în presa internaţională, nu este vorba despre eutanasie în acest caz. rebuie acum să lăsăm familia să plângă în linişte moartea lui Noa”, a declarat Hugo de Jonge.

Citește și
Markie
Povestea sfasietoare a lui Markie Vervoort, participanta la Jocurile Paralimpice: "Cand va sosi ziua, voi fi eutanasiata"

Ministrul a precizat că a cerut Institutului pentru asistenţă medicală şi protecţia copilului „să ancheteze'' acest caz, subliniind că „întrebările legate de moartea acesteia şi de asistenţa de care a beneficiat sunt justificate, dar nu vor primi răspuns decât după stabilirea faptelor''. 

Înainte să înceteze din viață, tânăra scrisese pe Instagram despre decizia sa:

„Să fiu clară: în următoarele 10 zile voi muri. De ceva timp am încetat să mai mănânc și să mai consum lichide, după mai multe discuții. Am decis că așa va fi, pentru că viața mea e insuportabilă”, a spus tânăra.

Când avea 11 și 14 ani, Noa Pothoven a fost violată de doi bărbați, dar s-a temut să le spună părinților.

În Olanda, copiii cu vârsta de peste 12 ani pot cere să fie eutanasiați dacă își doresc, dar asta doar după ce medicii stabilesc că suferința pacientului este greu de suportat și că acesta nu vede nicio cale de scăpare.

În 2017, 6.585 de persoane au ales să fie eutaasiați în Olanda. Această practică este ilegală în Marea Britanie, dar legală în anumite state din SUA, în Canada și Belgia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
O olandeză de 17 ani a fost eutanasiată pentru că suferea de depresie, după ce a fost violată
O olandeză de 17 ani a fost eutanasiată pentru că suferea de depresie, după ce a fost violată

O adolescentă din Olanda, care suferea de o depresie severă după ce a fost violată în copilărie de doi bărbați, a fost eutanasiată în locuința părinților ei.

Povestea sfasietoare a lui Markie Vervoort, participanta la Jocurile Paralimpice:
Povestea sfasietoare a lui Markie Vervoort, participanta la Jocurile Paralimpice: "Cand va sosi ziua, voi fi eutanasiata"

O sportiva belgianca, Markie Vervoort, care participa la Jocurile Paralimpice, a declarat ca nu are de gand sa moara imediat dupa terminarea Olimpiadei de la Rio, desi a semnat un contract pentru a fi eutanasiata inca din 2008.

O tanara de 24 de ani perfect sanatoasa a primit acceptul Belgiei de a fi eutanasiata. Motivul pentru care vrea sa moara
O tanara de 24 de ani perfect sanatoasa a primit acceptul Belgiei de a fi eutanasiata. Motivul pentru care vrea sa moara

Medicii din Belgia i-au aprobat unei tinere de 24 de ani cererea de a fi eutanasiata, chiar daca nu sufera de nicio boala grava. Fata a facut solicitarea pe baza legislatiei Belgiene care aproba “dreptul de a muri”.

"Vreau sa eutanasiati cainele si sa-l ingropati cu mine". Dorinta incredibil de egoista a unei femei a starnit furia tuturor

 Connie Lay, o americanca din statul Indiana, a starnit furia internautilor dupa ce a marturisit ca ultima sa dorinta inainte sa moara e ca Bella, un ciobanesc german de care era foarte atasata, sa fie eutanasiata si ingropata alaturi de ea.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.