Preşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici, arestat preventiv pentru că și-ar fi violat unul dintre copii

×
Codul embed a fost copiat

Un nou scandal de proporții aduce în discuție nesiguranță unor copii. Președintele asociației T.A.T.A (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor) a fost arestat după ce fosta soție l-a acuzat că și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Bogdan Drăghici și-a petrecut deja o noapte în spatele gratiilor, dar soarta lui a fost decisă de judecătoria sectorului 2, miercuri după-amiază, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Surse apropiate de anchetă afirmă că întreg cazul a pornit încă din luna aprilie, atunci când fosta soție a lui Bogdan Drăghici, un medic cunoscut din București, ar fi făcut o plângere la poliție în care reclama un comportament cel puțin suspect al lui Drăghici, cel care de-a lungul timpului s-a remarcat prin numeroase poziții și declarații în favoarea taților.

Mai exact, până acum, Bogdan Drăghici s-a implicat în favoarea taților implicați în procese de divorț și în dispute pe tema custodiei copiilor.

A urmat o perioadă destul de lungă în care dosarul s-a plimbat de la poliție la parchetul de judecătorie, iar apoi a ajuns la parchetul de pe lângă Tribunalul București. Acum, după ce s-au făcut mai multe audieri, procurorii spun că există suficiente temeri că Bogdan Drăghici și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, totul întâmplându-se în urmă cu mai mulți ani.

Citește și
România, în topul țărilor cu cei mai mulți copii abuzați. Aproape o mie de cazuri în 2018
România, în topul țărilor cu cei mai mulți copii abuzați. Aproape o mie de cazuri în 2018
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Aceleași surse spun că este foarte posibil ca aceste acte de agresiune să fi avut loc în repetate rânduri. Până la această oră Bogdan Drăghici a respins toate acuzațiile - afirmă unul dintre cei care au asistat la interogatorii.

Cu toate acestea, procurorii au cerut emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Bogdan Drăghici pentru următoarele 30 de zile.

Pe de altă parte, persoanele care îl cunosc pe Drăghici își exprimă nedumerirea față de aceste acuze care îi sunt aduse.

De asemenea, fosta soție a lui Drăghici a anunțat că s-a dus la Direcția pentru Protecția Copilului cu cele 4 fiice ale lor, deoarece acestea ar avea nevoie de sprijin emoțional după ce au aflat de aceste presupuse acuzații de agresiune sexuală.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Bărbat prins de polițiști când agresa sexual două fetițe. Cine a sunat la 112
Bărbat prins de polițiști când agresa sexual două fetițe. Cine a sunat la 112

Caz șocant la Galați. Un bărbat de 44 de ani a agresat sexual două fetițe de 6 și 7 ani în scara unui bloc.

România, în topul țărilor cu cei mai mulți copii abuzați. Aproape o mie de cazuri în 2018
România, în topul țărilor cu cei mai mulți copii abuzați. Aproape o mie de cazuri în 2018

Cazul șocant al unui bărbat de 50 de ani din Prahova arestat, sâmbătă, sub acuzația că a agresat sexual o fetiță de 11 ani, atrage din nou atenția asupra acestor infracțiuni în creștere.

Bărbat din Prahova, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 11 ani. Cum a amenințat-o
Bărbat din Prahova, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 11 ani. Cum a amenințat-o

Un caz cutremurător a ieşit la iveală în judeţul Prahova. Un individ este suspectat că ar fi agresat sexual o copilă de 11 ani. Mai mult, ar fi ameninţat-o că dacă povesteşte cuiva cele întâmplate, membrii familiei ei vor avea de suferit.

Pedeapsa primită de un bărbat care a agresat o fetiță de 5 ani, în excursie
Pedeapsa primită de un bărbat care a agresat o fetiță de 5 ani, în excursie

Un bărbat a fost condamnat, în prima instanță, la doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare, după ce a agresat sexual o minoră de 5 ani, într-o excursie. Individul era însoțitorul unui alt minor.

Un cunoscut actor din Star Trek, acuzat că a violat 6 studente la el acasă
Un cunoscut actor din Star Trek, acuzat că a violat 6 studente la el acasă

Actorul din Star Trek Chris Obi, în vârstă de 51 de ani, a fost acuzat că ar fi violat și ar fi agresat sexual 6 studente la el acasă, între anii 2012 - 2018.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.