O femeie din Buzău și-a omorât copilul de 2 ani și 5 luni. Inițial a spus că a căzut din pat

×
Codul embed a fost copiat

O mamă de 26 de ani din localitatea Pogoanele, judeţul Buzău, este acuzată că şi-a maltratat fizic băiatul de doi ani până când acesta a murit.

Iniţial, crezând că micuţul este leşinat, a recurs la un gest extrem pentru a-l trezi, iar faptele ei i-au şocat chiar şi pe anchetatori. Deşi moartea copilului a fost înregistrată la începutul lunii februarie, abia săptămâna aceasta a sosit raportul medicilor legişti care confirmă crima. Procurorii, alături de psihologi, au stat de vorbă cu sora cea mare a copilului omorât care, la rândul ei, a povestit cum s-a petrecut nenorocirea.

Femeia de 26 de ani are trei copii cu trei bărbaţi diferiţi. Mezinul, de doi ani şi jumătate, a fost plasat unui asistent maternal încă de la naştere. În septembrie anul trecut, însă, băieţelul a fost reintegrat în familie, iar femeia şi iubitul ei au declarat că au cum să-l crească. Familia a fost monitorizată, susţine asistentul social din localitate.

Reporter: „Cum aţi monitorizat copilul?”
Ion Ştefan, asistent social: „Prin vizite la domiciliu împreună cu reprezentanţii DGASPC Buzău”.
Reporter: „Părea ataşată de copil?”
Ion Ştefan, asistent social: „Bineînţeles, din acest motiv i-a fost reintegrat şi copilul”.

Însă, după ce a ajuns acasă, anchetatorii au aflat că pentru băieţel a început calvarul.

Citește și
Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO
Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO

Femeia ar fi început să îl lovească în repetate rânduri, iar la începutul lunii februarie o bătaie cruntă i-a adus sfârşitul copilului de doi ani şi jumătate, susţin acum procurorii.

Valerică Văsîi, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău: „În timp ce se afla la domiciliu, a aplicat mai multe lovituri asupra fiului său, în vârstă de doi ani şi cinci luni la data săvârşirii faptei, leziuni ce au condus la decesul acestuia”.

Dosarul a fost înregistrat iniţial ca moarte suspecta, însă după efectuarea necropsiei s-a constatat că băieţelul murise în urma bătăilor crunte. Când s-a întâmplat neorocirea, femeia le-a spus rudelor că totul a fost un accident.

Rudă a copilului ucis: „Că s-a lovit, a căzut, a sărit din pat, s-au jucat amândoi copiii şi a căzut. A chemat ambulanţa şi aici, la poartă, a murit copilul, când a urcat în salvare a murit”.

Dana Nica, vecină: „Am ieşit şi eu la poartă şi am văzut că l-a pus jos acolo pe copil şi pe urmă a venit salvarea. La salvare ziceau că e bătut, dar nu ştiu de ce”.

După nenorocirea de la începutul lunii februarie, ceilalţi doi minori din familie au fost preluaţi de asistenţii sociali pentru a-i proteja.

Gabriela Groza, psiholog judiciar: „Concluziile expertizei psihiatrice sunt foarte importante. O altă ipoteză care se ia în calcul este consumul de alcool sau substanţe care potenţează astfel de acte agresive. Nu putem vorbi un comportament al unui copil care să poată justifica astfel de agresiune, sub nicio formă”.

După ce necropsia a fost finalizată şi după ce fetiţa cea mare le-a povestit psihologilor ca mama i-ar fi făcut rău fratelui ei, procurorii din Buzău au deschis un dosar penal pentru omor. Dacă se va stabili că femeia de 26 de ani a avut discernământ în momentul săvârşirii omorului, va fi arestată şi trimisă în fata judecătorilor pentru infracţiunea de omor calificat şi violenţa în familie. Pentru moment, este internată la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul
Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul

Un copil de o lună a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Din 9 aprilie, copilul era internat în secția de terapie intensivă a spitalului de pediatrie din Sibiu.

Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO
Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO

Un copil a fost bătut în plină stradă de un bărbat, la Ovidiu, în timp ce mai multe persoane filmau de pe margine incidentul în loc să intervină.

Un copil de 1 an a murit după ce două mașini conduse de doi tineri s-au ciocnit, în Ialomița
Un copil de 1 an a murit după ce două mașini conduse de doi tineri s-au ciocnit, în Ialomița

Un accident de circulaţie soldat cu decesul unui copil de 1 an şi vătămarea corporală a patru persoane a avut loc joi noaptea, pe raza localităţii Borăneşti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Recomandări
Armata Română în alertă, după ce a detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche
Armata Română în alertă, după ce a detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche

Ministerul Apărării a anunţat, joi seara, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche.

Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei
Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei

Avionul companiei din Azerbaidjan, prăbușit în Kazahstan, a fost cel mai probabil, lovit de o rachetă sol-aer a unui sistem rusesc Panțir, care l-ar fi confundat cu o dronă ucraineană.

Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor
Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor

Marcel Ciolacu s-a ținut de cuvânt și a postat pe TikTok documente care, spune el, ar fi dovada că a plătit din banii personali zborurile la Nisa și Madrid.