Momentul în care un bărbat este bătut cu bestialitate de doi indivizi, într-un autobuz. „Mi-a spart capul” | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

La Pitești, doi bărbați - tată și fiu - sunt cercetați de poliție, după o bătaie iscată în autobuz și continuată apoi pe stradă. Victimele sunt alți doi bărbați, dintre care unul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Scandalul iscat într-un autobuz din Pitești a fost surprins de camera de supraveghere a mașinii. În imagini se vede cum doi bărbați îl lovesc cu pumnii și picioarele pe unul dintre călători. Acesta i-a acuzat pe cei doi că ar fi vrut să-l buzunărească.

Victimă: Mi-am dat seama că a băgat mâna pe dedesubt, ca să ajungă la buzunarul meu, și atunci l-am împins de lângă mine și i-am spus ce face. S-a întors cu fața, nu m-am așteptat, mi-a tras un pumn, i-am tras și eu un pumn, și de atunci a început tot vacarmul. Mi-a spart capul, m-am trezit cu sângele pe față, lumea a început să țipe”.

Bătaia s-a derulat sub privirile îngrozite ale celorlalți călători, care n-au apucat să intervină în învălmășeală.

Manuel Rotaru, directorul companiei de transport:Oamenii au început să solicite să se deschidă ușile, să coboare. Niciun cetățean din autobuz nu a intervenit în sprijinul cetățeanului agresat”.

Citește și
bataie autobuz
Scandal monstru într-un autobuz, în Pitești. Doi bărbați, tată și fiu, au bătut un călător dintr-un motiv uluitor. VIDEO

Scenele violente au continuat, însă și într-o stație, unde victima a fost urmărită de cei doi agresori. Un șofer a oprit și a încercat să calmeze spiritele, dar a fost, la rândul lui, lovit bestial.

Victimă: L-a trântit pe jos. A venit cu un cuțit mare și a vrut să îl taie pe băiatul ăsta. Lui băiatul ăsta i-a spart capul mult mai rău decât mie, tot așa, cu acel obiect înfășurat în cârpă, cred că era un drug de fier, probabil”.

Alertați prin 112, polițiștii i-au identificat pe suspecți, un bărbat de 41 de ani și fiul lui, de 15. Adolescentul a fost plasat sub control judiciar, iar tatăl lui este cercetat în libertate.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Familia lui Tyre Nichols, ucis de polițiștii din Memphis, cere despăgubiri de 550 de milioane de dolari orașului și poliției
Familia lui Tyre Nichols, ucis de polițiștii din Memphis, cere despăgubiri de 550 de milioane de dolari orașului și poliției

Familia lui Tyre Nichols, tânărul afroamerican ucis în bătaie de polițiști din Memphis, în luna ianuarie, a depus plângere împotriva oraşului şi a poliţiei și cere ca despăgubiri 550 de milioane de dolari, relatează News.ro.

Scandal monstru într-un autobuz, în Pitești. Doi bărbați, tată și fiu, au bătut un călător dintr-un motiv uluitor. VIDEO
Scandal monstru într-un autobuz, în Pitești. Doi bărbați, tată și fiu, au bătut un călător dintr-un motiv uluitor. VIDEO

La Pitești, doi bărbați - tată și fiu - sunt cercetați de poliție, după o bătaie iscată în autobuz și continuată apoi pe stradă. Victimele sunt alți doi bărbați, dintre care unul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

O femeie din Arad a fost snopită în bătaie, fără motiv, de un bărbat. Nimeni de pe stradă nu a intervenit
O femeie din Arad a fost snopită în bătaie, fără motiv, de un bărbat. Nimeni de pe stradă nu a intervenit

O angajată a primăriei din Arad a fost snopită în bătaie chiar în centrul orașului de un individ care fusese eliberat condiționat anul trecut. Loviturile au fost atât de puternice, încât femeia a ajuns la spital cu fractură de șold.

Bătaie în plină stradă la Reghin. Cei implicați au smuls coșurile stradale, un bărbat a folosit o sabie. VIDEO
Bătaie în plină stradă la Reghin. Cei implicați au smuls coșurile stradale, un bărbat a folosit o sabie. VIDEO

Este anchetă la Mureș, după ce mai mulți tineri, care plecau de la o petrecere, s-au încăierat în mijlocul străzii. De la un scurt schimb de replici s-a ajuns la o bătaie în toată regula, iar unul dintre băieți a folosit, pentru intimidare, o macetă.

Bătaie generală înainte de meciul Steaua-Dinamo. Jandarmii au intervenit în forță
Bătaie generală înainte de meciul Steaua-Dinamo. Jandarmii au intervenit în forță

A treia zi de Paște a venit cu ciocniri între suporteri. Rivalii de la Steaua și Dinamo s-au bătut înaintea primului derby pe noul stadion din Ghencea. Jandarmii au reținut mai multe persoane.

Recomandări
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO

Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice, au declarat joi oficialii militari și de securitate ucraineni, potrivit Sky News.

Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone
Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone

Prima zi de Crăciun a adus vreme rece, zăpadă și ger. La munte, vântul a suflat cu putere, iar pe șosele turiștii s-au trezit într-un scenariu pentru care nu erau pregătiți.

Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor
Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor

Sezonul de gripă a început mai devreme anul acesta, iar autoritățile au emis deja o alertă epidemiologică. Asta după ce timp de trei săptămâni numărul cazurilor a crescut alarmant și a fost înregistrat și primul deces.