Cadavru decapitat si mumificat gasit in subsolul unei cladiri din Oradea. Primele ipoteze ale anchetatorilor
Descoperire infioratoare pentru pompierii din Oradea care, chemati sa stinga un incendiu izbucnit in beciul unei cladiri dezafectate din centrul orasului, au gasit acolo cadavrul decapitat al unui barbat.
Cadavrul nu a fost afectat de flacari, dar legistii spun ca era aproape mumificat, iar criminalistii declara ca nu au gasit nicaieri craniul victimei. Cazul a intrat acum in atentia procurorilor, care incearca sa-l identifice pe barbatul rapus in mod barbar si sa-i caute pe vinovati.
Alarma a fost data joi dimineata, putin dupa ora 8:00. Un trecator a vazut ca iese fum din subsolul unui imobil dezafectat, unde isi fac veacul oameni ai strazii. Pompierii au stins focul care ardea mocnit in cateva minute. Intr-o incapere, insa, au dat peste imagini de cosmar.
Lt. Camelia Rosca, purtator de cuvant ISU Bihor: "In timpul indepartarii efectelor negative ale evenimentului, echipajele de pompieri militari au descoperit un schelet uman care nu era, insa, afectat de incendiu".
Pompierii au alertat politistii si procurorii care au sosit la fata locului si au constatat ca au de-a face cu cadavrul unui barbat, aflat intr-o avansata stare de descompunere. Mai mult, cadavrul era decapitat, asa ca anchetatorii cred ca au de investigat o crima odioasa.
Procuror Cristian Ardelean, Parchetul Judetean Bihor: "S-a descoperit cadavrul unei persoane - credem noi de sex masculin pentru ca avea haine barbatesti - care era partial mumificat si scheletizat si era in stare avansata de putrefactie. Se vor face cercetari pentru a se identifica autorii, cat si victima, pentru ca acest cadavru a fost gasit decapitat, nu se gaseste craniul".
Subsolul respectiv este transformat in adapost de vreme rea de multi oameni ai strazii din Oradea.
Deocamdata, nu se stie nici de cand zacea trupul neinsufletit in pivnita cladirii si nici cine ar putea fi victima. Proprietarul imobilului este un investitor din strainatate, plecat de cativa ani din Romania.