Accident grav în Vaslui, cu 2 morți și 4 răniți. A fost activat planul roşu de intervenţie

×
Codul embed a fost copiat

Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un grav accident care a avut loc luni seară pe Drumul Naţional 24, la Costeşti, judeţul Vaslui.

Au fost implicate trei autoturisme, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Accidentul s-a produs pe raza localității Costești, puțin înainte de ora 20. Din primele informații, șoferul unui autoturism care circula către Bârlad ar fi lovit un cap de pod și s-a ciocnit cu o mașină care venea din sens opus, în care se afla o familie cu doi copii mici, de nouă luni, respectiv trei ani.

În urma impactului violent, mașina lovită s-a oprit pe câmp, la o distanță de aproximativ 100 metri, iar șoferul care a produs accidentul s-a răsturnat cu mașina peste un alt autovehicul la volanul căreia se afla un bărbat de 54 de ani.

Martor: „Am observat în șanț o mașină ruptă în două. Erau doi copii mici, părinții. Tatăl inconștient, mama nu știu dacă mai trăiește. Copilul, băiatul răspundea, plângea. Fata nu dădea niciun semn.”

Citește și
accident
Doi tineri din Dâmbovița au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei

Reporter: „Ați încercat să dați ajutor?”

Martor: „Da, am încercat.”

Reporter: „Ce credeți, neatenția, viteza?”

Martor: „Cel mai probabil viteza și carosabilul umed.”

Mircea Gologan, prefect Vaslui: „La prima vedere se pare că un autoturism ar fi lovit un alt vehicul care circula în fața lui și l-a proiectat pe contransens. Avem două victime decedate și patru răniți transportați la spital. ”

Autoritățile s-au mobilizat în scurt timp și a fost declanșat planul roșu de intervenție. Nu mai puțin de opt autospeciale din cadrul ISU Vaslui, mai multe echipaje de ambulanță și poliție, dar și jandarmi au ajuns la fața locului.

Marius Stanciu, purt.cuv. ISU Vaslui: „La ora 19.50 a fost pus în aplicare planul roșu de intervenție al ISJU. Din cele șase victime, două persoane au fost declarate decedate. Din păcate, una dintre persoanele decedate este o fetiță de trei ani și opt luni. Celelalte victime, trei adulți și un minor de nouă luni, au fost transportate la Urgențe la Vaslui, în stare gravă, cu multiple traumatisme.”

În urma accidentului au fost deschise dosare și se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Pe perioada cercetărilor la fața locului, timp de câteva ore, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Un șofer de 29 de ani a lovit în plin un alt autoturism și și-a abandonat mașina. Ce a urmat
Un șofer de 29 de ani a lovit în plin un alt autoturism și și-a abandonat mașina. Ce a urmat

Un grav accident de circulaţie a avut loc în noaptea de duminică spre luni în Dâmboviţa.

Doi tineri din Dâmbovița au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei
Doi tineri din Dâmbovița au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei

Doi tineri din Dâmbovița, de 15, respectiv 21 de ani, au fost răniți după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei.

Un biciclist, spulberat în timp ce traversa pe culoarea roșie a semaforului. Ce spun autoritățile
Un biciclist, spulberat în timp ce traversa pe culoarea roșie a semaforului. Ce spun autoritățile

Un biciclist a fost spulberat duminică seară de o mașină pe un bulevard din cartierul Militari din București.

Adolescent de 15 ani, mort într-un accident în Olt. Băiatul conducea o motocicletă
Adolescent de 15 ani, mort într-un accident în Olt. Băiatul conducea o motocicletă

Un adolescent de 15 ani a murit într-un accident rutier în care a fost implicat, duminică, în afara localităţii Găneasa.

Recomandări
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

Țările europene analizează parametrii unei posibile prezențe militare în Ucraina în contextul negocierilor de pace, reducând semnificativ numărul trupelor și modificând formatul oricărei misiuni viitoare, potrivit The Times.

Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii
Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii

Românii sunt tot mai atenți la cumpărături. În fața prețurilor crescute, aleg mai puțină carne proaspătă, mai multe mezeluri și conserve, multă pâine și produse gata de consum.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.