Potrivit estimărilor, virusul Epstein-Barr infectează majoritatea populaţiei la nivel mondial şi este asociat cu scleroza multiplă, mai multe tipuri de cancer şi alte boli grave. Cercetători din Statele Unite au identificat acum anticorpi umani care împiedică pătrunderea virusului Epstein-Barr în celulele imune.
O nouă strategie bazată pe anticorpi monoclonali a oprit infecţia cu virusul Epstein-Barr (EBV) în modele preclinice.
Cercetătorii americani au dezvoltat un anticorp monoclonal uman care a reuşit să blocheze infecţia virală într-un model experimental, deschizând perspectiva unor terapii preventive pentru pacienţii cu risc crescut.
Studiul a fost publicat, marţi, în revista Cell Reports Medicine.
O echipă de la Centrul de cancer Fred Hutch din Statele Unite a anunţat că a obţinut anticorpi monoclonali umani capabili să împiedice virusul să pătrundă în celulele sistemului imunitar. EBV este estimat că infectează aproximativ 95% din populaţia mondială şi este asociat cu mai multe tipuri de cancer, boli neurodegenerative şi alte afecţiuni cronice.
Pentru a obţine aceşti anticorpi, cercetătorii au utilizat un model de şoarece modificat genetic, care poartă gene umane pentru anticorpi. Obiectivul a fost identificarea unor anticorpi monoclonali complet umani, pentru a evita reacţiile imune împotriva anticorpilor administraţi, reacţii frecvente atunci când sunt utilizaţi anticorpi proveniţi din alte specii.
Echipa a vizat două antigene virale aflate la suprafaţa EBV: gp350, implicat în legarea virusului de receptorii celulari, şi gp42, care permite pătrunderea virusului în celulele umane printr-un proces numit fuziune. Cercetătorii au identificat doi anticorpi monoclonali împotriva gp350 şi opt împotriva gp42.
În etapa finală a studiului, unul dintre anticorpii monoclonali direcţionaţi împotriva gp42 a prevenit infecţia cu EBV la şoareci cu sistem imunitar umanizat, expuşi experimental la virus. Un alt anticorp, îndreptat împotriva gp350, a oferit protecţie parţială. Analize suplimentare au identificat regiuni vulnerabile ale virusului care ar putea fi utile pentru dezvoltarea unor vaccinuri în viitor.
Virusul Epstein-Barr reprezintă o problemă majoră pentru pacienţii care urmează tratamente de imunosupresie după transplant. În Statele Unite, peste 128.000 de persoane sunt supuse anual transplantului de organe sau de măduvă osoasă. În prezent, nu există terapii specifice care să prevină infectarea sau reactivarea EBV la aceşti pacienţi.
O complicaţie severă este reprezentată de tulburările limfoproliferative post-transplant (TLPT), un tip agresiv de limfom care apare după imunosupresie şi este, în majoritatea cazurilor, asociat cu infecţia cu EBV care evoluează necontrolat. Prevenirea viremiei EBV - a prezenţei virusului în sânge -, ar putea reduce incidenţa TLPT şi ar limita necesitatea scăderii imunosupresiei, contribuind la menţinerea funcţiei grefei şi la îmbunătăţirea evoluţiei pacienţilor.
Riscul este crescut atât la pacienţii care primesc organe de la donatori expuşi anterior la EBV, cât şi la cei care au avut deja infecţia, deoarece imunosupresia poate permite reactivarea virusului latent.
Copiii supuşi transplantului ar putea beneficia în mod special de o astfel de terapie, întrucât o proporţie mai mare dintre ei nu a fost expusă anterior la virus.
Cercetătorii consideră că, în viitor, administrarea acestor anticorpi monoclonali prin perfuzie ar putea preveni apariţia TLPT prin blocarea infecţiei şi reactivării EBV la pacienţii cu risc crescut.
Centrul de cancer Fred Hutch a depus cereri pentru protecţia proprietăţii intelectuale asupra anticorpilor identificaţi şi colaborează cu instituţii academice de cercetare şi din industrie pentru dezvoltarea unei posibile terapii destinate pacienţilor imunocompromişi. O astfel de terapie ar urma să fie evaluată iniţial pentru siguranţă la voluntari adulţi sănătoşi, iar ulterior în studii clinice la pacienţii vizaţi.
Peste 95% dintre adulţii din întreaga lume sunt infectaţi cu virusul Epstein–Barr (EBV). Infecţia are, în general, puţine simptome şi persistă în organism pe viaţă, dar pentru o mică parte dintre persoane, EBV este asociat cu boli grave
De peste 50 de ani, virusul Epstein–Barr este recunoscut drept primul virus demonstrat că poate contribui la apariţia anumitor tipuri de cancer, motiv pentru care este clasificat ca agent cancerigen de grup 1.
În ultimii ani, dovezi solide arată că EBV joacă un rol important în dezvoltarea sclerozei multiple (SM), o boală în care sistemul imunitar atacă creierul şi măduva spinării. SM afectează milioane de persoane în întreaga lume şi este diagnosticată frecvent la vârsta adultă tânără. Evoluţia este imprevizibilă, iar simptomele variază în timp.
Într-un studiu realizat de cercetători de la Health Research Institut - Universitatea Limerick, din Irlanda, cercetătorii au analizat modul în care infecţia cu EBV ar putea contribui la declanşarea sclerozei multiple. Folosind şoareci de laborator cu un sistem imunitar asemănător celui uman, echipa a observat că, după infectare, limfocitele B - celule imune care produc anticorpi şi coordonează răspunsul imun - devin neobişnuit de active şi migrează în creier.
La acest nivel, limfocitele B eliberează semnale care atrag limfocitele T, celule responsabile de recunoaşterea şi distrugerea celulelor infectate sau anormale. Împreună, aceste celule au generat inflamaţie şi leziuni cerebrale timpurii, similare celor considerate caracteristice etapelor incipiente ale sclerozei multiple.
Atunci când cercetătorii au utilizat un medicament prescris frecvent pentru eliminarea limfocitelor B, numărul limfocitelor T din creier a scăzut semnificativ, iar activarea imună a fost mult redusă.
Rezultatele sugerează că EBV ar putea iniţia boala prin modificarea comportamentului limfocitelor B. Aceste celule pot pătrunde în creier şi pot întreţine inflamaţia, atrăgând limfocitele T şi amplificând răspunsul imun. Blocarea precoce a acestor celule ar putea preveni sau încetini evoluţia bolii.
Mecanismul exact prin care virusul contribuie la apariţia sclerozei multiple rămâne însă în studiu.
Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central. În această boală, sistemul imunitar deteriorează mielina, stratul protector al fibrelor nervoase (teaca de mielină) care permite transmiterea rapidă a impulsurilor electrice. Distrugerea mielinei încetineşte sau blochează comunicarea dintre creier şi restul corpului. În timp, pot fi afectate şi fibrele nervoase, ceea ce duce la tulburări de mişcare, probleme de vedere, dificultăţi de echilibru şi oboseală.
