Substanțele din materialele plastice, periculoase pentru sănătate. Bonurile fiscale printre cele mai dăunătoare

62576843
Shutterstock

Expunerea timpurie a copiilor la substanțele chimice din plastic, precum ftalați, bisfenoli și PFAS, poate provoca boli cronice, tulburări hormonale și afectarea sistemului nervos până la vârsta adultă.

 

Expunerea timpurie la substanţele chimice prezente în materialele plastice poate prezenta riscuri semnificative pentru sănătatea copiilor, care persistă până la vârsta adultă, conform unei analize a sute de studii recente, publicată luni în revista ştiinţifică The Lancet Child & Adolescent Health, transmite agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Copiii se confruntă cu un pericol acut din cauza materialelor plastice din mediul înconjurător, a constatat analiza care s-a concentrat pe trei clase de substanţe din materialele plastice: ftalaţii, care fac materialele plastice mai flexibile; bisfenolii, care conferă rezistenţă; şi substanţele perfluoroalchilice şi polifluoroalchilice (PFAS), datorită cărora materialele sunt rezistente la căldură şi hidrofuge.

Substanțele din plastic și efectele asupra sănătății

Aceste substanţe chimice se găsesc în produse de uz cotidian, cum ar fi ambalaje de produse alimentare, cosmetice şi bonuri fiscale de hârtie, potrivit autorului principal al studiului, Leonardo Trasande, profesor de pediatrie la NYU Grossman School of Medicine din New York.

Spre exemplu, încălzirea plasticului în cuptorul cu microunde poate elibera microparticule şi nanoparticule de plastic, ce pot fi apoi ingerate.

Există dovezi solide conform cărora substanţele din produsele din plastic contribuie la apariţia bolilor la mai multe organe şi perturbă funcţia hormonală, potrivit echipei de cercetători, care citează studii efectuate în laboratoare şi pe subiecţi umani.

În plus, expunerea la toxinele din plastic a fost asociată cu tulburări ale sistemului nervos, reducerea fertilităţii şi scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ).

Substanţele chimice pot fi, de asemenea, asociate cu afecţiuni pe termen lung, cum ar fi probleme cardiace, ADHD, obezitate şi greutate redusă la naştere.

Trasande a afirmat că rezultatele studiului demonstrează rolul pe care îl joacă plasticul în apariţia timpurie a multor boli cronice care persistă în timpul adolescenţei şi la vârsta adultă.

Pentru a menţine sănătatea copiilor, utilizarea plasticului trebuie limitată considerabil, a indicat autorul studiului, citat într-un comunicat. 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62576659
Studiu: Fructul tropical care conţine o moleculă secretă ce luptă împotriva cancerului. Simptomele ceare nu trebuie ignorate
Natura a fost dintotdeauna o sursă importantă de medicamente salvatoare de vieţi, de la aspirina obţinută din scoarţa de salcie până la descoperiri recente în fructele tropicale.
62262243
Studiu: Un instrument medical inovator aduce îmbunătăţiri importante în tratamentul hipertensiunii arteriale
Hipertensiunea arterială, una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare și deceselor globale, poate fi tratată mai eficient cu un instrument digital inovator, creat pe baza datelor din aproape 500 de studii clinice.
62535453
EMA recomandă autorizarea a 14 noi medicamente în UE, inclusiv tratamente pentru boli rare și diabet de tip 2
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, în ședința de luna aceasta, autorizarea a 14 noi medicamente pentru punere pe piața Uniunii Europene, între care se numără nouă biosimilare și un generic, potrivit datelor publicate vineri de instituț