Spitalele din toată țara sunt sufocate de pacienți cu infecții respiratorii. Gripa a răpus 22 de oameni, inclusiv un bebeluș

×
Publicitate

Spitalele din toată țara sunt sufocate de infecții respiratorii, iar cei mai vulnerabili sunt copiii și vârstnicii.

Sunt deja unități medicale unde nu mai există paturi libere pentru bolnavii care au nevoie de internare, așa că pacienții sunt direcționați către alte spitale. Gripa a răpus deja, în țara noastră, în acest sezon, 22 de oameni, inclusiv un bebeluș.

Holurile spitalului de Pediatrie din Galați sunt pline. De peste tot se aude cum tușesc și plâng copiii. Pe poarta unității medicale continuă să vină alți părinți îngrijorați, cu cei mici în brațe sau de mână.

Părinți: „Am auzit și noi și ne este teamă pentru bebeluș. Ne-am protejat să nu îi dăm răceala și lui.”

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe abia mai fac față. Doar cazurile foarte grave mai sunt internate.

Dr. Cristina Marin, medic UPU: „În acest moment, spitalul este la capacitate maximă. Sunt aproximativ 150 de prezentări per 24 de ore. Însă reușim să ne descurcăm, nu transferăm nimic. Este restricționat accesul pe secțiile cu risc mare, respectiv Neonatologie, Terapie Intensivă, ATI.”

Primii care au semnalat creșterea numărului de îmbolnăviri au fost cei de la Serviciul de Ambulanță.

Dr. Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanță Galați: „Cazurile sunt în creștere. Cu o medie de 15 la sută a crescut numărul cazurilor și, vă spuneam, și gravitatea lor.”

Riveica Ene, purtător de cuvânt al DSP Galați: „3.645 de viroze respiratorii, grupa de vârstă cea mai afectată, 5-14 ani, unde s-au raportat 1.505 cazuri.”

La acestea se adaugă sute de cazuri de pneumonie și gripă, cele mai frecvente în cadrul aceleiași grupe de vârstă, 5-14 ani. La nivel național, într-o singură săptămână, au fost înregistrate peste 133 de mii de infecții respiratorii și alte 8 decese.

Ministerul Sănătății a instituit, la sfârșitul săptămânii trecute, stare de alertă epidemiologică.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62516581
Tot mai mulți tineri români au probleme serioase la coloana vertebrală. Gimnastica medicală, soluția pentru durerile de spate

Tot mai mulți tineri români sub 25 de ani au probleme serioase la coloana vertebrală. Pe lângă lipsa sportului, de care fug, și postura incorectă adoptată în timpul folosirii dispozitivelor mobile contribuie la asta.

62514894
Ce afecțiuni riști dacă ai mâncat prea mult. Simptomele care arată că trebuie să mergi de urgență la medic

De câte ori ți s-a întâmplat să mănânci mai mult decât aveai nevoie doar pentru că mâncarea era delicioasă sau pentru că te aflai într-un context social?  

62516129
Un aparat face „minuni” la Urgențele ieșene. Preia funcția plămânilor sau a inimii și salvează vieți în situații imposibile

Doi pacienți din Iași și Vaslui, aflați în stare foarte gravă, unul cu hipotermie, celălalt cu o insuficiență respiratorie severă, au fost salvați de medici în ultimul moment cu ajutorul unui aparat rar întâlnit în unitățile de primiri urgențe din țară.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.