Situații critice în spitalele din țară, din cauza numărului tot mai mare de bolnavi de Covid-19. Medic ATI: „Suntem epuizați”

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 28.000 de români infectaţi cu noul virus se tratează acasă, iar în spitale numărul pacienţilor a depăşit 10.000.

Numai în ultimele 24 de ore, 5.343 de persoane au aflat că s-au infectat cu Sars-Cov-2. Din păcate, şi numărul deceselor se menţine ridicat: peste 100. Printre cei care s-au stins din cauza infecţiei cu Sars-Cov-2 sunt un bebeluş de patru luni şi încă două cadre medicale.

Au fost momente grele la Spitalul din Bacău miercuri dimineaţă. Colegele unei infirmiere infectată cu Sars-Cov-2 au plâns alături de familia femeii care s-a stins la numai 42 de ani. Lucra în spital de 17 ani în secţia de pediatrie şi era mamă a trei copii.

Mariana Rotaru, colegă: „Ştiam că suferă că este bolnavă, dar nu ne-am aşteptat nicio clipă ca colega noastră să ne părăsească atât de repede. Viitorul la noi nu înseamnă mâine. Astăzi şi atât. Ce se întâmplă astăzi. Ce se întâmplă mâine pentru fiecare e de la capăt. Punct şi de la capăt”.

Şi la Arad au curs multe lacrimi. O asistentă de la secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean s-a stins la numai 45 de ani, după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2.

Citește și
Larisa Iordache, infectată cu Covid-19. Care este starea gimnastei
Larisa Iordache, infectată cu Covid-19. Care este starea gimnastei
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Asistenta fusese vineri confimată cu Covid-19. Era în categoria de risc pentru că era hipertensiva şi suferea de obezitate.

Ionescu Florina, manager al spitalului judeţean Arad: „Din păcate, în cursul zilei de ieri a fost necesar transferul la secţia de ATI, medicii au făcut tot posibilul”.

Luciana Mârza, asistent şef, colegă cu decedata: „S-a degradat din oră în oră, la un moment dat nici nu mai răspundea la telefoane. Nu e doar o colegă, e prietena mea, sunt profund marcată, nu ne-am aşteptat la o aşa pierdere, nu realizăm, parcă nu pot să cred”.

Vestea că Daciana nu mai e vine la numai o zi după ce un alt cadru medical din Arad a fost rapus de Covid. Colegii lor, medici, ne cer să fim responsabili şi să ne protejăm, pentru că virusul poate fi extrem de agresiv

Dr. Ion Epure, medic ATI la spitalul din Ineu: „Ceea ce se întâmplă în plămânul nostru când suntem afectaţi de aceşti viruşi, odată avut şi având o formă gravă, e ca un burete pe care dacă îl ţii prea mult sub săpun se încheagă cu săpun şi nu o să mai poţi să storci nimic din el şi uneori se sparge şi îşi pierde elasticitatea. Asta se întâmplă cu plămânul nostru. E greu să-ţi intubezi un coleg, e greu să vezi un coleg în suferință, doar că trebuie să mergem mai departe”.

Victimă a noului virus a căzut şi un copil de numai patru luni din Sibiu, care avea însă şi alte suferinţe. În secţia de pediatrie a spitalului judeţean sunt internaţi acum alţi doi copii care au nevoie de oxigen.

În toată ţara, 5.343 de români au aflat în ultimele 24 de ore că sunt infectaţi cu Sars-Cov-2. Cei cu forme uşoare se tratează la domiciliu. Şase judeţe sunt în scenariul roşu pentru că au depăşit rata de infectare de trei la mia de locuitori.

În judeţul Cluj, rata de incidență a cazurilor de infectare a depăşit 4 la mia de locuitori. Este primul judeţ care a înregistrat acest record negativ din ţară, iar autorităţile trag un semnal de alarmă şi spun că este importantă prudența oamenilor şi trebuie respectate toate măsurile de protecţie.

Spitalele din judeţ sunt arhipline, iar un loc la ATI e greu de găsit.

Răzvan Chereches, profesor de Sănătate Publică, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: „Noi avem foarte mulţi pacienţi pe ATI care sunt trataţi pe secţii obişnuite, dar ei nu sunt număraţi. Câţi sunt care ar avea nevoie şi nu au acces, asta nu ştim. Problema este că şi numărul acela este semnificativ de mare”.

Alexandra Pop, medic ATI: „În terapie intensivă avem cinci paturi pe care rulează pacienţi încontinuu. Suntem obosiţi, suntem epuizaţi. Ne îngrijorează foarte mult creşterea numărului de cazuri şi rata de incidență”.

Până acum, 33 de cadre medicale din toată ţara au murit după ce s-au infectat cu Sars-Cov-2. În toate spitalele în care sunt trataţi pacienţi cu coronavirus, cadrele medicale se plâng de epuizare şi cer ajutor. În acest moment, aproape 7.000 de medici şi asistente sunt în secţiile Covid şi îngrijesc pacienţi cu forme de boală medii şi severe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Președintele Consiliului European anunță că ”trei sau patru vaccinuri” vor fi disponibile până la începutul lui 2021
Președintele Consiliului European anunță că ”trei sau patru vaccinuri” vor fi disponibile până la începutul lui 2021

”Trei sau patru vaccinuri” urmează să fie disponibile până la sfârşitul lui 2020 şi începutul lui 2021 în Uniunea Europeană (UE), estimează preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Larisa Iordache, infectată cu Covid-19. Care este starea gimnastei
Larisa Iordache, infectată cu Covid-19. Care este starea gimnastei

Gimnasta Larisa Iordache a anunţat, miercuri, că este în izolare după ce a fost testată pozitiv cu coronavirus şi că simte “doar o mică răceală”.

Recomandări
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți

Alţi doi români dați dispăruţi după inundaţiile din Valencia au fost identificaţi si declarati morți, a anunțat joi seară ministerul nostru de Externe.

Donald Trump promite o ”armată puternică” a SUA şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina
Donald Trump promite o ”armată puternică” a SUA şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis joi o "armată puternică" şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina.

Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi
Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi

Armata rusă a lansat joi seara un atac cu drone dinspre Marea Neagră către regiunile sudice ale Ucrainei, lovind cu precădere Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi, relatează Ukrainskaia Pravda, potrivit News.ro.