Produsele pentru îndreptarea părului, asociate cu un risc crescut de cancer uterin. Ce au descoperit cercetătorii

62296579
Shutterstock

Produsele pentru îndreptarea părului ar putea creşte semnificativ riscul de dezvoltare a cancerului uterin în rândul persoanelor care le utilizează frecvent, sugerează un studiu amplu publicat luni, potrivit Reuters.

„Am estimat că 1,64% dintre femeile care nu au folosit niciodată produse pentru îndreptarea părului vor dezvolta cancer uterin până la vârsta de 70 de ani, dar în cazul celor care le utilizează frecvent, riscul creşte până la 4,05%”, a spus într-o declaraţie Alexandra White, coordonatoarea cercetării, din cadrul Institutului naţional pentru siguranţa sanitară a mediului (NIEHS) din Statele Unite.

„Este important însă ca informaţia să fie pusă în context. Cancerul uterin este o formă relativ rară de cancer”, a adăugat ea, potrivit Agerpres

Cu toate acestea, cancerul uterin este cel mai frecvent cancer ginecologic în Statele Unite, potrivit Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (CDC), cu o incidenţă în creştere în special în rândul femeilor de culoare.

Zeci de mii de femei au fost monitorizate timp de aproape 11 ani

Cercetătorii au monitorizat 33.947 de femei diverse din punct de vedere rasial, cu vârste între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă medie de aproape 11 ani. În acest interval, 378 de femei au dezvoltat cancer uterin.

După ce au luat în considerare şi alţi factori de risc ai participantelor, riscurile de dezvoltare a cancerului uterin erau de peste două ori şi jumătate mai ridicat în cazul femeilor care au folosit produse pentru îndreptarea părului de mai mult de patru ori în anul anterior.

O utilizare mai puţin frecventă a produselor de îndreptare a părului în ultimul an a fost de asemenea asociată cu un risc crescut de cancer uterin, dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că e posibil să fie doar o coincidenţă.

Studiile anterioare au arătat că produsele pentru îndreptarea părului conțin substanțe perturbatoare endocrine

Studii anterioare au demonstrat că produsele pentru îndreptarea părului conţin substanţe perturbatoare endocrine. Produsele au fost asociate anterior cu riscuri mai crescute pentru cancer de sân şi ovarian.

„Aceste descoperiri sunt prima dovadă epidemiologică a asocierii dintre utilizarea produselor pentru îndreptarea părului şi cancerul uterin”, au scris White şi colegii ei în The Journal of the National Cancer Institute. „Sunt necesare studii suplimentare pentru a identifica substanţele specifice care determină această asociere constatată”.

Legătura dintre produsele pentru îndreptarea părului şi cancerul uterin nu au diferit în funcţie de rasă în acest studiu.

„Întrucât femeile de culoare folosesc mai frecvent produse pentru îndreptarea sau relaxarea părului şi tind să iniţieze utilizarea la vârste mai mici decât se întâmplă în cazul altor rase şi etnicităţi, aceste descoperiri ar putea fi încă şi mai relevante pentru ele”, a spus într-un comunicat Che-Jung Chang din cadrul NIEHS.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca oamenii să mai poată fi internați la Spitalul Județean Mureș

Continuă ancheta în Spitalul Județean Mureș, unde cinci bolnavi au murit, săptămâna trecută, infectați cu bacterii intraspitalicești periculoase.  

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România, bilanțul total ajungând astfel la 41 de pacienți depistați cu această infecție virală. 

Studenții la stomatologie vin în ajutorul celor care nu-și mai permit o vizită la dentist. Pensionarii sunt cei mai afectați

Studenții la stomatologie vin în ajutorul persoanelor care, în ultimele luni, nu-și mai permit o vizită la dentist. Cei mai afectați sunt vârstnicii care abia dacă își pot plăti facturile, medicamentele și mâncarea.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.