Premiera mondiala in medicina. Chirurgii sud-africani au realizat primul transplant reusit de penis

×
Publicitate

Premiera mondiala in medicina. Chirurgii sud-africani au realizat primul transplant reusit de penis. Beneficiarul este un tanar de 21 de ani, care isi pierduse organul genital acum 3 ani, in urma unei circumcizii.

La numai 4 luni de la interventia chirurgicala - care a avut loc intr-un spital din Cape Town - organul transplantat si-a recapatat complet toate functiile.

"Am privilegiul de a fi participat la acest prim transplant reusit (de penis) din lume", a declarat profesorul Frank Graewe, seful departamentului de chirurgie reconstructiva de la Universitatea Stellenbosch din Africa de Sud. Un alt transplant de penis a fost deja realizat in trecut, insa acea operatie nu a avut succes.

Un alt transplant de penis a fost efectuat in China in anul 2006. in ciuda reusitei chirurgicale a operatiei, organul a trebuit sa fie apoi extirpat din cauza "problemelor de ordin psihologic ale pacientului".

La trei luni dupa operatie, pacientul sud-african, in varsta de 21 de ani, si-a recuperat toate functiile urinare si reproductive ale organului sau sexual, a precizat profesorul Frank Graewe. Penisul lui fusese amputat cu trei ani inainte, dupa o serie de infectii consecutive, aparute in urma unei circumcizii incorect efectuate in cadrul unei ceremonii traditionale africane.

Tanarul sud-african a fost operat in spitalul Tygerberg din Cape Town, iar interventia chirurgicala, care a durat noua ore, a fost realizata pe 11 decembrie 2014. Noul sau penis a fost prelevat de la un donator decedat, cu acordul familiei acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61645015
Cinci lucruri pe care ar trebui sa le stiti despre colesterol
  Majoritatea persoanelor stiu ca trebuie sa isi verifice constant nivelul de colesterol si ca o valoare mare a acestuia poate creste riscul aparitiei bolilor de inima.
61644810
Doctori dezumanizati, asistente bete si pacienti trimisi in frig in pijamale. Prapastia in care se afla sistemul medical
In tara in care este posibil ca asistentele sa fie bete, iar doctorii dezumanizati, trebuie sa moara oameni pentru ca sistemul sa intre pentru o vreme in stare de alerta.
61644370
Cati dintre romanii bolnavi de cancer au facut boala dupa macar un caz in familie? Medicii cer decontarea analizelor genetice
Teoretic, analizele genetice care pot depista cancerele ereditare, la san, ovar, si colon, ar putea fi decontate de stat. Aceste teste costa chiar si 10 mii de lei.