40 de ore de chin. La 3 ani de la Colectiv, România încă se joacă cu viețile marilor arși

62038142
Pro TV

Sistemul de sănătate din România s-a jucat câteva zeci de ore cu viața unei tinere de 25 de ani care suferea cumplit și avea nevoie cât mai repede de ajutor, după ce corpul i-a fost ars pe jumătate, într-o explozie.

Fata a fost plimbată degeaba cu un elicopter SMURD, de la Tulcea până la Sibiu, iar de acolo la Constanța, pentru că spitalul din Timișoara unde Centrul Operativ pentru Situații de Urgență a decis că poate fi tratată, nu este pregătit să rezolve astfel de cazuri și nu a primit-o.

Abia după 40 de ore de chin a fost trimisă în Belgia. Ministerul Sănătății caută acum vinovații.

Tânăra petrecea alături de iubitul ei într-o cabană de pe malul Dunării - în localitatea Sf. Gheorghe - când s-a produs explozia. Băiatul ar fi vrut să facă mai cald în cameră și - fără să se gândească la urmări - a aruncat benzină în sobă, ca să dea putere focului. Era duminică, ora 23.00. Secvențele care au urmat sunt dramatice.

Bogdan Neculai, fratele fetei: "El a spart cu cotul geamul și a ieșit pe mal și un băiat a văzut fum, apoi a auzit țipete. A început să țipe sora mea, a luat o pătură, a udat-o, a pus-o pe el și a intrat peste ea și a scos-o afară."

Citește și
Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului
Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului

Salvatorii au putut ajunge la ei doar pe apă - iar drumul până la spital, cu șalupa, a fost lung. Abia luni dimineață, la ora 4, tânăra a fost internată la Terapia Intensivă, în Tulcea. Pentru că avea arsuri grave, doctorii au apelat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență - aflat în subordinea Ministerului Sănătății - ca să o transfere într-o clinică unde putea fi tratată.

Cel puțin în teorie, centrul ar trebui să știe în orice moment în ce spitale sunt paturi libere pentru marii arși. Reprezentanții COSU i-au anunțat pe medicii din Tulcea că pacienta poate fi dusă în Timișoara. La ora 16, tânăra a fost urcată într-un elicopter SMURD și trimisă către spitalul indicat. Elicopterul SMURD nu a mai ajuns însă la Timișoara.

Salvatorii au fost anunțați în zbor că spitalul de acolo nu poate primi pacienta, pentru că nu are aparatura necesară ca să o trateze. Cele 3 paturi pentru mari arși vor fi date în folosință abia la sfârșitul lunii.

Ghorghe Noditi, șef secție chirurgie plastică SCJUT: "Nu primim leziuni mai mari de 25 la sută, lucru pe care l-am consemnat și trimis către acest centru operațional de urgență. Cei de la COSU ar putea să dirijeze puțin mai bine sau să nu creeze acesta situație cum a fost fata asta plimbată cu elicopterul."

Elicopterul SMURD în care se află tânăra de 25 de ani, în stare gravă, a fost întors din drum - când ajunsese deasupra Sibiului. Ulterior a fost dirijat spre spitalul din Constanța - o unitate medicală nepregătită să trateze mari arși. Pacienta a fost totuși internată acolo, luni la ora 19.30.

Constantin Neculai, tatăl fetei: "Unde s-a plimbat elicopterul 4 ore, noi asta vrem să știm. Deci a plecat la patru din Tulcea, a ajuns la ora 8 la Constanța, direcția fiind Timișoara."

Deși spitalul din Constanța nu este pregătit să trateze mari arși, tânăra de 25 de ani a trecut acolo prin două operații. Disperați, părinții ei au început să caute ajutor pe rețelele sociale, ca să își trimită fiica la un spital privat din Olanda.

Abia după 40 de ore de la primul apel care anunța la 112 cazul tinerei cu răni pe jumătate din corp, responsabilii din sănătate fac ce ar fi trebuit să facă de la început și iau decizia să o transfere spre un spital din Bruxelles.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu are încă explicații: "De ce a durat atât? Nu pot să va spun. Îmi fac și eu propia anchetă”.

În România, pentru marii arși sunt disponile doar 13 paturi în spitale din București și Brașov. Cei care au condus ori conduc ministerul Sănătății au promis și altele în Timișoara și Iași.

Florian Bodog, fost ministru al Sănătății - 12 IANUARIE 2018: "Începând cu peste 6 săptămâni, aceste spitale vor avea aceste echipamente."

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea - 30 AUGUST 2018: "În decursul lunii august au fost finalizate procedurile de achiziție pentru ultimele componente, iar livrările vor fi probabil între 6 și 8 săptămâni."

În aprilie 2019, secțiile de mari arși din Iași și Timișoara nu sunt încă gata.

Între timp, fata de 25 de ani se luptă să trăiască. Speranța este acum la medicii din Belgia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului
Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului

Senatul a stabilit, luni, că bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, cei spitalizați și femeile în concedii de maternitate să primească integral plata concediilor medicale.

Ursula von der Leyen a anunțat că noi medicamente vor fi produse în România. Vom avea un nou centru de cercetare
Ursula von der Leyen a anunțat că noi medicamente vor fi produse în România. Vom avea un nou centru de cercetare

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că mai multe medicamente noi și tehnologii inovative vor fi realizate de Antibiotice Iași în următorii ani.

Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină
Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină

Comisia Europeană anunță că statele membre pot folosi bani europeni pentru a sprijini accesul femeilor la servicii medicale legale. 

Recomandări
Război în Iran, ziua a patra. SUA se pregătesc să intensifice atacurile, Iranul vizează aliații americanilor din Golf
Război în Iran, ziua a patra. SUA se pregătesc să intensifice atacurile, Iranul vizează aliații americanilor din Golf

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"

Departe de a fi o confruntare scurtă, războiul SUA–Israel–Iran poate deveni unul de lungă durată, în condițiile în care Teheranul a descentralizat deciziile la nivel militar și și-a asigurat lanțuri de comandă ce pot fi înlocuite până la nivelul patru.

Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”
Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”

Preşedintele Donald Trump a declarat luni dimineaţă pentru CNN, într-un interviu telefonic de nouă minute, că armata americană „îi face praf” pe iranieni - însă „marele val” de lovituri abia urmează.