Motivul uluitor pentru care medicul din Galaţi a fost atacat. Nimeni nu l-a apărat

×
Publicitate

Un incident grav, în care un medic din Galaţi este agresat în timpul serviciului aduce din nou în atenţie riscurile la care sunt expuse cadrele medicale.

Un individ de 23 de ani l-a împins pe doctor, pentru că acesta l-a rugat să aştepte pe hol, cât timp îi consultă prietena. Proiectul care încadra agresiunea asupra medicilor la ultraj nu a trecut de votul deputaţilor.

Camera de supraveghere din clinica privată a surprins momentul în care agresorul, un individ de 23 de ani, îl împinge brutal pe medicul din spate. Victima cade, se loveşte cu capul de un birou, însă nimeni nu intervine pentru a aplana conflictul. După câteva minute, două femei îl ajută pe doctor să se ridice. În tot acest timp, agresorul gesticulează nervos.

medic agresat Galaţi

Mihai Polinschi, vicepreședinte Colegiul Medicilor Galaţi: "Asemenea fapte pot şi vor avea efect şi asupra altor pacienţi nevinovaţi în sensul că în situaţie limita cadrele medicale vor evita să intervină de frică unor agresiuni."

Individul era însoţit de iubita lui. Deşi nu aveau programare, a insistat ca aceasta să fie consultată, lucru pe care medicul ginecolog l-a acceptat gândindu-se că este vorba despre o urgenţă.

În cabinet, medicul susţine că a fost împiedicat să-şi facă meseria şi l-a rugat pe tânăr să aştepte pe hol, dar individul a refuzat. Ginecologul a ieşit din cabinet cu intenţia să ceară ajutorul poliţiei, dar în acel moment a fost agresat.

Comisar şef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi: "A fost depusă o plângere/în baza căreia poliţiştii efectuează acum cercetări pentru loviri sau alte violente."

Agresorul a fost cu 1500 de lei pentru incident. Pe de altă parte, un proiect de lege pentru încadrarea violentelor asupra medicilor la capitolul ultraj, a fost respins de trei ori de deputaţi.

Tudor Ciuhodaru iniţiatorul proiectului: "Un medic agresat în momentul respectiv s-ar putea să salveze un accidentat sau un pacient cu accident vascular cerebral sau o pacientă cu infarct miocardic acut. Sper că acum parlamentarii să se gândească la acest lucru şi acest demers legislativ să fie adoptat."

Între timp, cazurile de agresiuni asupra personalului medical se înmulţesc. Un doctor de la Spitalului Judeţean Prahova a fost bătut de rudele unei paciente şi s-a ales cu piciorul rupt. Un alt medic, de la camera de gardă a spitalului din Mioveni, a fost lovit cu sălbăticie de un pacient băut. Individul, care era bănuit de furtul unei maşini, este cercetat în libertate.

Prim-procuror Nicolae Argeșanu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti: "Nu poate fi asimilata ultrajului, pentru că în categoria infracţiunilor de ultraj sunt prevăzuţi doar persoanele investite cu exerciţiul autorităţii de stat. Un poliţist, un jandarm..."

Însă nu şi un medic care salvează vieţi!. Potrivit Colegiul Medicilor din România, 4 din 5 medici au fost agresaţi cel puţin o dată fizic sau verbal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62026643
Criza de sânge continuă în România. Cu o picătură se pot salva trei vieți

Angajaţii primăriei din Sebeş, judeţul Alba, s-au alăturat campaniei "Donează sânge pentru o viaţă", demarată de municipalitate.

62023176
Numărul infecțiilor din 2019 la ”Marius Nasta” este aproape dublu față de anul trecut

Un număr de 17 pacienţi au fost infectaţi cu acinetobacter de la începutul acestui an, iar 13 au murit, potrivit unei informări a managerului Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler.

62026468
Medicii fac un apel disperat la studenţi să doneze sânge. Ce primesc voluntarii

Autoritățile fac un nou apel disperat către populație să doneze sânge. Sunt vizați, în special, tinerii - pe care specialiștii îi atrag cu seminarii organizate în universități.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.