Lista medicamentelor „critice”, în curs de evaluare în România și UE. Va cuprinde produsele în pericol de dispariție

62477238
IMAGO

O listă a medicamentelor „critice” va apărea în curând a spus ministrul Sănătății, Alexandru rafila, măsura fiind în curs de elaborare și în alte state UE.

Aceasta vizează medicamentele care să beneficieze de condiţii preferenţiale şi care să nu dispară de pe piaţa farmaceutică.

La noua listă a medicamentelor critice lucrează Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului, a precizat Rafila.

Discuția a pornit după ce ministrul Sănătăţii a fost întrebat după şedinţa de guvern dacă în momentul de faţă spitalele au suficiente medicamente pentru această perioadă.

„Noi monitorizăm în permanenţă stocurile de medicamente din întreaga ţară. Ştiţi bine că au fost probleme legate de serul fiziologic, deci nu ne referim la medicamente complexe”, a precizat ministrul.

Rafila a menţionat că politica de preţ a medicamentului în România e stabilită de foarte mulţi ani şi ea presupune un preţ care trebuie să fie, conform prevederilor legale, cel mai mic într-un coş de 12 ţări din Uniunea Europeană.

„Am avut întâlniri repetate cu producătorii de medicamente, mai ales cu cei de medicamente generice, pentru că serul fiziologic e un astfel de produs farmaceutic, nu e nimic altceva decât clorură de sodiu, într-un mediu steril şi am găsit împreună soluţii ca să depăşim o perioadă în care solicitările spitalelor sunt mai mari. Am mobilizat în acest sens inclusiv Compania Naţională Unifarm, pentru că problema e legată de multe ori de distribuţia din depozite a acestor cantităţi de ser care necesită o manipulare laborioasă. Într-adevăr, preţul este mic şi căutăm o soluţie încât pentru aceste soluţii injectabile care reprezintă un mediu, un component vital al administrării multor alte produse, să găsim o soluţie”, a spus ministrul.

„Lucrăm şi în curând va apărea o listă de medicamente critice. Şi în România şi în ţările din Uniunea Europeană, se lucrează la astfel de liste care se beneficieze de condiţii preferenţiale şi care să nu dispară de pe piaţa farmaceutică”, a completat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62314840
Încă 13 decese au fost confirmate cu gripă în ultima săptămână. Lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie

Situația gripei în România arată un număr mare de cazuri, cele mai afectate fiind București, Sibiu și Satu Mare. Autoritățile au publicat lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii și a gripelor.

62517779
Peste 3.000 de pacienți din România așteaptă un transplant de organe. 20% dintre ei mor înainte de intervenție

Peste 3.000 de pacienți așteaptă un transplant de organe. 20% dintre ei își pierd viața înainte de a face intervenția.

62517239
Bugetul de la Sănătate, insuficient pentru cei cu cancer. „Din punctul meu de vedere statul nu face mare lucru pentru mine”

Bugetul pentru sănătate, deși a crescut, nu va acoperi nici în acest an nevoile bolnavilor din România.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.