De la începutul sezonului, au fost raportate 84 de decese cauzate de gripă.

"În săptămâna 23 februarie - 1 martie s-au înregistrat 77.309 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 11,9% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (87.831) şi cu 37,4% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (123.502). Variaţia în minus faţă de media calculată de 100.396 a cazurilor din ultimelor sezoane (2018 - 2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 23%", a transmis INSP.

În aceeaşi perioadă s-au înregistrat 1.327 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 2.545 înregistrate în săptămâna precedentă, cu 8.647 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 3.060 media ultimelor cinci sezoane.

De asemenea, au fost raportate 60 de cazuri de gripă confirmată de laborator (18 cu virus gripal AH3, patru cu virus gripal AH1, 37 cu virus gripal A nesubtipat şi unul cu virus gripal B).

Citește și
Descoperire majoră: prima hartă detaliată a modului în care îmbătrânește creierul uman
Descoperire majoră: prima hartă detaliată a modului în care îmbătrânește creierul uman

Până la data de 1 martie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.307.776 de vaccinări antigripale (1.280.749 fiind pentru grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat), din care 6.103 vaccinări antigripale în farmaciile comunitare autorizate