În fiecare an, 7.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer la sân. Cât de importante sunt grupurile de suport

62006116
Pro TV

Pe lângă tratament, sprijinul celor din jur contează enorm pentru bolnavii care se luptă cu cancerul. La Timişoara, funcţionează de 12 ani un grup de suport pentru femeile cu cancer la sân.

 

Cele care au învins maladia le ajută pe bolnave să îşi recapete încrederea şi să treacă mai uşor peste această provocare.

Diagnosticul de cancer la sân este un şoc pentru o femeie, însă cele care au descoperit boala din timp spun că reprezintă şi un test pe care îl pot trece cu puţin ajutor.

O doamnă a aflat, la 39 de ani, că este bolnavă. A început lupta singură, apoi a fost sprijinită de femeile inimoase care au format grupul de suport pentru femeile cu cancer.

Pacientă: "Aici e a doua familie şi vin şi mă simt bine. Nu ştiu, dacă nu aş fi întâlnit grupul, sinceră să fiu cred că m-aş fi izolat. Enorm m-a ajutat, deci a fost singurul loc unde nu ai fost privit altfel."

Şi alte femei i-au urmat exemplul.

Pacientă: "Când am văzut despre ce este vorba, şi dacă 10 minute stau, şi dacă 10 minute fac un drum pentru 10 minute, dar m-am încărcat când am plecat."

Pacientă: "Mi-am adunat gândurile şi m-am hotărât "eu trebuie să trăiesc". Am întâlnit aici doamne care erau operate de 45, 10, 15 ani şi mi-am dat seama că se poate trăi cu acest diagnostic."

Centrul de sprijin din Timişoara este coordonat de medici şi psihologi.

Anghelina Glisici, iniţiator grup de sprijin: "Am dorit să ajutăm, aveam experienţă în ceea ce priveşte acest diagnostic şi doream să împărţim celorlalte prin ce am trecut noi şi cum am reuşit să trecem, peste greţurile de la chimioterapie, peste faptul că îţi pică părul şi ai probleme. De fapt, cel mai greu lucru prin care trebuie să treci este faptul că nu mai ai un sân. Adică boala te-a atacat exact în feminitatea ta."

Femeile se adună la o şezătoare, cum spun ele, unde povestesc, ascultă sau confecţionează diferite obiecte decorative, bijuterii, pictează sau croşetează. Cel mai important însă este faptul că doamnele ştiu că au pe cineva alături.

Anghelina Glisici: "Discutăm, povestim, spunem bancuri, ne plângem, ne susţinem una pe cealaltă. Nu ne întrebaţi ce se întâmplă aici, dar ştim indiferent cât de obosite venim, indiferent cât de rău ne simţim când venim aici, de aici plecăm alt om: pozitiv, încărcat cu energie."

Specialiştii spun că ajutorul specializat este extrem de binevenit în astfel de situaţii

Iasna Boghicevici, psiholog clinician: "Este o necesitate pentru pacienţii oncologici, pentru că iau contact cu propriile emoţii, cu probleme care sunt în derulare, cu fricile care apar în momentul în care află de diagnosticul oncologic. În străinătate, este o normalitate, fiecare spital are grup de suport, grupurile de suport sunt pe probleme oncologice diferenţiate."

Din păcate, în România, 80 la sută din cancerele de sân sunt diagnosticate în fază avansată. 7000 de noi cazuri de cancer de sân sunt descoperite în fiecare an.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
A treia prelevare de organe în Târgu Mureș. Pe lista de așteptare sunt însă mii de români

Gestul unei familii în care un bărbat de 63 de ani a murit salvează alte vieţi. Marți noapte, mai mulţi medici i-au prelevat pacientului ficatul şi rinichii, iar organele au ajuns la Bucureşti.

Perioada Sărbătorilor reprezintă un vârf al crizei de sânge în toată ţara. Numărul donatorilor scade la jumătate

''Centrul de Transfuzii Bucuresti'' a colectat luni puţin, peste 100 de pungi, pe care ar trebui să le împartă la 60 de spitale. Povestea se repetă an de an şi pentru ca numărul donatorilor scade aproape la jumătate.

Numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu crește zilnic. Acuzațiile unei mame

Coşmar fără sfârşit pentru părinţii copiilor născuţi la maternitatea Giuleşti, în ultima lună. De la o zi la alta, creşte numărul bebeluşilor infectaţi cu stafilococul auriu.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.