Cîţu: Cel mai important beneficiu pentru persoanele vaccinate este viaţa

62203657

Premierul Florin Cîţu a afirmat că cel mai important beneficiu pentru persoanele vaccinate este viaţa şi oamenii se vaccinează în primul rând pentru ei, nu pentru altcineva, pentru familiile lor ca să fie sănătoşi.

El a fost întrebat sâmbătă, după participarea la conferinţa de alegeri a organizaţiei PNL Bucureşti, ce beneficii vor fi instituite pentru persoanele vaccinate.

“Cel mai important beneficiu pentru persoanele vaccinate este viaţa. Pentru asta ne vaccinăm, să rămânem în viaţă, ne vaccinăm pentru noi, pentru familiile noastre, pentru cei din jurul nostru. Ăsta este beneficiul, o facem pentru noi, nu o facem pentru altcineva, o facem pentru familiile noastre ca toţi să fim sănătoşi”, a declarat Florin Cîţu.

Prim-ministrul a precizat că în ultima perioadă s-au vaccinat mai puţini oameni deoarece în România lucrurile au arătat bine din punctul de vedere al pandemiei, notează News.ro. 

„Este posibil şi pentru că în România lucrurile au arătat bine din punct de vedere al pandemiei. Dar în continuare îi încurajez pe români să meargă să se vaccineze, este singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, de a elimina cu totul această pandemie”, a explicat Cîţu.

Întrebat despre afirmaţia lui Dan Barna privind interzicerea accesului pentru cei nevaccinaţi în mall-uri în week-end, premierul a răspuns: „Sunt discuţii. Eu nu pot să îmi dau cu părerea despre ce s-a discutat. Mi se pare puţin anormal să scoatem discuţiile din coaliţie, pentru că sunt multe discuţii acolo, să scoatem doar ce ne convine. Eu zic să aşteptăm să se ia o decizie”.

Acesta a mai fost întrebat dacă statul îşi poate permite să ofere tichete de masă, premii pentru cei care se vaccinează.

„Vedem dacă vom putea include toate acestea. Fiecare soluţie va fi filtrată prin acest filtru, al bugetului de stat. Vom vedea care sunt beneficiile, costurile”, a completat Florin Cîţu.

Vicepremierul Dan Barna a propus mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, o variantă analizată fiind cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi - în timpul săptămânii. De asemenea, autorităţile discută şi introducerea unei tombole în mediul rural, cu premii în utilaje agricole, pentru încurajarea vaccinării.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62169219
Studiu. Ce se întâmplă în corpul celor care consumă canabis: ”Nu este inofensiv”
Proporția cazurilor de schizofrenie legate de utilizarea marijuanei a crescut în ultimii 25 de ani, potrivit unui nou studiu din Danemarca, citat de CNN.
62200876
Cum a evoluat pandemia de Covid-19 în Europa de la începutul verii
Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, joi, concluziile unui studiu despre evoluția Covid-19 în Europa de la începutul verii.
62203134
Cât de eficient este vaccinul Johnson & Johnson în cazul variantelor Delta şi Lambda
Vaccinul Johnson & Johnson împotriva Covid-19 s-a dovedit a fi mult mai puţin eficient în dominuarea simptomelor provocate de infectarea cu variantele Delta şi Lambda ale coronavirusului decât în cazul tulpinii originale, arată un nou studiu.