Alimente bogate în histamină. Ce este histamina și de ce să se ferească persoanele cu intoleranță

62339230
Shutterstock

Histamina este o substanță biologică activă ce se găsește într-o mare varietate de organisme vii. Aceasta este răspândită în întregul regn animal și, de asemenea, este prezentă în multe plante, bacterii și în veninul de insecte.  

Ce este histamina și rolul său în organism

Histamina este clasificată chimic ca amină, o moleculă organică bazată pe structura amoniacului (NH3). Este formată prin decarboxilarea (eliminarea unui grup carboxil) a aminoacidului histidină. Histamina este, de asemenea, ingredientul iritant prezent în veninul multor specii de viespi și albinelor.

La oameni, histamina este prezentă în aproape toate țesuturile corpului, unde este stocată în principal în granulele celulelor mast tisulare. Celulele sanguine numite bazofile găzduiesc, de asemenea, granule care conțin histamină.

Odată eliberată din granulele sale, histamina produce multe efecte variate în corp, inclusiv contracția țesuturilor musculare netede ale plămânilor, uterului și stomacului; dilatarea vaselor de sânge, ceea ce crește permeabilitatea și scade tensiunea arterială; stimularea secreției de acid gastric în stomac și accelerarea ritmului cardiac. Histamina servește, de asemenea, ca neurotransmițător, transportând mesaje chimice între celulele nervoase, conform Britannica.com.

Histamina se găsește într-o varietate de alimente. Această moleculă este implicată în reglarea funcțiilor digestive, în sistemul imunitar și în procesul de vindecare a rănilor.

Histamina joacă, de asemenea, un rol important în procesele alergice și inflamatorii, declanșând simptome precum strănutul, mâncărimea ochilor, erupțiile cutanate și edemele.

În mod normal, organismul este capabil să mențină un echilibru între producția și eliminarea histaminei. Acest echilibru este menținut în principal de enzima diaminoxidază (DAO), care descompune histamina în compuși inofensivi. În cazul unor persoane, însă, acest echilibru poate fi perturbat, ducând la o acumulare excesivă de histamină în organism.

Intoleranța la histamină

Intoleranța la histamină apare atunci când organismul nu poate metaboliza eficient histamina, ceea ce duce la acumularea ei și la apariția simptomelor asociate.

Cauzele intoleranței la histamină pot varia și pot include o activitate redusă a enzimei DAO, o producție crescută de histamină în organism sau o sensibilitate crescută la histamină.

Simptomele intoleranței la histamină pot varia în funcție de nivelul histaminei din organism și de sensibilitatea individuală.

Simptomele care ar trebui să îți tragă un semnal de alarmă sunt următoarele:

- migrene,
- dureri de stomac,
- diaree,
- greață,
- vărsături,
- dificultăți respiratorii,
- palpitații cardiace,
- oboseală,
- iritații ale pielii și, în cazuri severe, șoc anafilactic.

Ce alimente sunt bogate în histamină

Este important de menționat că anumite alimente conțin niveluri ridicate de histamină. Persoanele care au intoleranță la această substanță trebuie să evite următoarele alimente:

Peștele afumat sau în conservă, precum sardinele, macroul, tonul sau heringul;

Mezelurile și carnea procesată, cum ar fi șunca, salamul, cârnații și pastrama;

Brânzeturi fermentate și maturate, cum ar fi brânza cheddar, gouda, brie sau camembert;

Alimentele fermentate, precum varza murată, kimchi, kefir, iaurt, miso sau sosul de soia;

Legumele bogate în histamină, cum ar fi spanacul, vinetele, roșiile și avocado;

Fructele uscate, precum curmalele, smochinele și stafidele;

Băuturile alcoolice, în special vinul roșu, berea și șampania;

Ciocolata, cacaoa și produsele pe bază de cacao;

Condimentele și sosurile picante, precum muștarul, chilli sau ketchup-ul;

Alimentele care au stat la temperatura camerei pentru perioade lungi de timp, deoarece histamina se acumulează în timpul procesului de descompunere.

Ce ai voie să mănânci când ai intoleranță la histamină

Potrivit National Library of Medicine, persoanele care suferă de intoleranță la histamină trebuie să adopte o dietă săracă în această substanță. Mai exact, acestea trebuie să își îndrepte atenția către alimente care au un conținut scăzut de histamină. Iată ce alimente poți include în dietă, în cazul în care te confrunți cu o astfel de problemă de sănătate.

Legume proaspete, cum ar fi morcovii, castraveții, ardeii, broccoli și conopida;

Fructe proaspete, cum ar fi merele, perele, bananele, kiwi și fructele de pădure;

Cereale integrale, precum orezul brun, quinoa, hrișca, orzul și ovăzul;

Carne proaspătă și neprocesată, cum ar fi puiul, curcanul, vita, porcul și mielul;

Pește proaspăt și neprocesat, precum somonul, codul, păstrăvul și tilapia;

Lactate cu conținut scăzut de histamină, cum ar fi laptele, smântâna, brânza de vaci și iaurtul fără fermentație;

Grăsimi sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline, uleiul de cocos, uleiul de in și uleiul de avocado;

Băuturi non-alcoolice, precum apa, ceaiul verde, ceaiul negru și sucurile naturale de fructe și legume;

Nuci și semințe cu conținut scăzut de histamină, precum migdalele, semințele de chia, semințele de in și semințele de dovleac.

Pentru a gestiona intoleranța la histamină, este important ca oamenii să fie atenți, în primul rând, la ceea ce mănâncă.

Treptat, specialiștii recomandă eliminarea alimentelor bogate în histamină din dietă. O altă recomandare este administrația de suplimente de enzime DAO pentru a ajuta metabolizarea histaminei în organism.

Bineînțeles, în momentul în care apar simptomele asociate intoleranței la histamină, cel mai bine ar fi să cereți sfatul unui medic specialist, care vă va îndrepta spre ceea ce trebuie făcut.
În ultimul rând, pe lângă modificările alimentare, adoptarea unui stil de viață sănătos este esențial pentru reducerea simptomelor intoleranței la histamină.

Mai exact, trebuie să vă asigurați că dormiți suficient și bine. Un alt sfat al specialiștilor este să reduceți dușurile fierbinți și expunerea la soare. Acestea pot crește eliberarea de histamină în organism. Iată ce mai puteți face pentru reducerea simptomelor intoleranței la histamină, conform verywellhealth.com:

Practicați tehnici de gestionare a stresului, cum ar fi meditația, yoga sau exercițiile de respirație;

Faceți exerciții fizice moderate în mod regulat, dar evitați antrenamentele intense care pot stimula eliberarea de histamină;

Verificați etichetele produselor pe care le consumați, pentru a evita ingredientele și aditivii alimentari care pot crește nivelurile de histamină.

Un alt lucru pe care îl puteți face este să țineți un jurnal alimentar pentru a identifica alimentele care provoacă simptome și pentru a le înlocui cu altele mai sigure.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62339209
Alimente bogate în carbohidrați. Cum introducem carbohidrații buni în alimentația zilnică

Carbohidrații fac parte din cei trei macronutrienți esențiali pentru funcționarea optimă a organismului uman, alături de proteine și grăsimi.

62338889
Alimente bogate în zinc și de ce avem nevoie de ele. Beneficiile zincului în organism

Zincul (Zn) este cel mai abundent micromineral. El se găsește în organismul uman, în cantităţi mici în aproape toate organele, ţesuturile, fluidele şi secreţiile.  

62338869
Alimente bogate în potasiu. Care sunt produsele cu cel mai mare conținut de potasiu și de ce să le consumăm

Alimentația sănătoasă și diversă are un rol primordial în asigurarea nutriției, energiei, capacității de memorie și dezvoltarea unui sistem imunitar puternic. Un mineral cu rol fundamental este potasiul (K), pe care e nevoie să îl includem în dietă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.