Alexandru Rafila: Instaurarea unor noi restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii

62243612
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că instaurarea unor noi restricţii în contextul pandemiei de COVID-19 „depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii".

„Instaurarea unor restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii. Noi ne referim la partea profesională, care ţine de asigurarea diagnosticului, evaluării, tratamentului şi informării regulate a populaţiei. Avem în fiecare zi un buletin informativ cu foarte multe amănunte. Toate lumea poate să înţeleagă, să vadă care este evoluţia. Continuăm într-un mod constructiv să recomandăm oamenilor atunci când se află în zone închise, aglomerate, în autobuze şi alte mijloace de transport să încerce să folosească masca, să fie distanţaţi atunci când pot şi să se spele pe mâini. Nu cred că sunt restricţii, sunt pur şi simplu elemente de siguranţă individuală. (...) Nu e vorba că cineva s-a opus, pur şi simplu nu s-a mai prelungit această stare de alertă prin hotărârea Guvernului României şi implicit toate elementele pe care le aveam la îndemână au dispărut. Ne bazăm în continuare pe responsabilitate, pe informare. Poate că o să avem mai mare succes, pentru că uneori măsurile care par coercitive sunt mai greu de aplicat decât cele care invită la o responsabilitate individuală", a spus ministrul Sănătăţii la România TV.

Întrebat fiind dacă reintroducerea restricţiilor în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri ar fi posibilă, Rafila a răspuns că nu exclude nimic, dar că ridicarea etapizată a restricţiilor ar fi încetinit transmiterea virusului.

„Eu nu exclud nimic, dar având în vedere că propunerea noastră de ridicare etapizată a acestor restricţii ar fi controlat poate mai bine numărul de cazuri, şi nu mă refer la restricţii propriu-zise, ci pur şi simplu la utilizarea măştii în spaţiile interioare şi mijloacele de transport în comun, astea erau practic toate restricţiile la care ne refeream noi, cred că ar fi fost un lucru bun, pentru că ar fi încetinit transmiterea. Noi acum de aflăm din nou la o rată de reproducere a infecţiei în jur de unu şi probabil să depăşim şi această cifră de unu, deci ne aşteptăm la un trend ascendent. (...) Important e să ţinem sub control, încât această creştere să nu devină îngrijorătoare", a afirmat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62235330
OMS: Mai multe ţări europene au ridicat prea brusc măsurile anti-COVID

Mai multe ţări europene, printre care Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, au ridicat prea brusc măsurile anti-COVID şi se confruntă cu o creştere importantă a cazurilor cu subvarianta BA.2 de coronavirus, susține OMS.

62190310
Adriana Pistol: Observăm o creştere a numărului de cazuri de COVID și o descreştere a numărului de decese

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a afirmat, marţi, că se observă o creştere a numărului de cazuri de COVID, iar acest lucru poate fi observat şi la internările în unităţile medicale.

62028441
Săptămâna 14-20 martie, dedicată conștientizării afecțiunilor cerebrale. Patru români mor în fiecare oră

Săptămâna 14-20 martie a fost dedicată conștientizării afecțiunilor cerebrale, iar SAFE STROKE - Alianța STROKE pentru Europa a dedicat aceste zile cercetării în accidentul vascular cerebral.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.