70 de milioane de teste pe bază de salivă vor ajunge în şcoli şi grădiniţe

×
Publicitate

70 de milioane de teste pe bază de salivă vor ajunge în şcoli şi grădiniţe, după ce Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi-a dat acordul.

Ministrul Educaţiei a anunţat că elevii şi angajaţii din sistemul de învăţământ se vor putea verifica singuri, însă un astfel de test pozitiv va trebui reconfirmat. Medicii avertizează că nu sunt sută la sută eficiente, fiind folosite doar pentru monitorizare.

După ce vor fi cumpărate, cele 70 de milioane de teste rapide pe bază de salivă cerute de Ministerul Educaţiei vor fi trimise către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară. De acolo, vor fi ridicate de reprezentanţii şcolilor şi grădiniţelor şi vor fi folosite, aşa cum spune şi Autoritatea Naţională a Medicamentelor, ca proces de screening pentru infecţia cu Sars-CoV-2.

Fiecare elev, preşcolar şi angajat din sistemul de învăţământ va fi verificat cu aceste teste rapide pe bază de salivă de două ori pe săptămână, până la finalul semestrului 1, adică puţin peste șase milioane de teste ar fi folosite săptămânal. Conform unor surse, este o chestiune de zile până aceste teste rapide vor ajunge în unităţile de învăţământ.

Spre deosebire de testele antigen, pentru cele pe bază de salivă nu este nevoie de personal medical. Elevii şi dascălii îşi vor putea face singuri testele, procedura fiind extrem de simplă.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”: „N-ai cum să greşeşti, e o manevră extrem de uşoară, dar există minusul legat de acuratețe. La testele rapide, timpul e de partea noastră, din păcate nu şi partea legată de testele care pot fi fals negative. Dacă un elev e asimptomatic, probabilitatea ca el să fie pozitiv chiar dacă are infecția e destul de mică, dar e un lucru care ne orientează şi până la urmă e ceea ce avem la îndemână, gândiţi-vă la mediul rural”.

Sorin Câmpeanu, ministrul Educației: „Ele sunt extrem de importante, pentru că atunci când ai o testare generalizată, la primele semne, ai o imagine asupra suspiciunii de infectare în primele zile. Testele pozitive trebuie, într-adevăr,pentru raportare în corona forms, confirmate de teste antigen sau teste PCR”.

Tocmai din acest motiv, în şcoli vor fi utilizate, cu acordul părinţilor, în continuare şi testele antigen pentru elevii care prezintă simptome, pentru contacții direcţi şi pentru cei care vor să revină în a 8-a zi la cursuri.

Director de școală: „Este un proces greoi, aar fi bine să avem teste rapide de cinci minute, rezultatul să apară repede şi atunci ar putea fi testaţi mai mulţi copii şi atunci elevii ar putea veni mai repede la şcoală. Sunt uneori şi șase clase pentru care ziua a 8-a e aceeaşi zi şi nu poţi fi testaţi toţi în aceeaşi zi”.

În acest moment, 13.000 de elevi şi preşcolari sunt infectaţi cu Sars-CoV-2.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62217656
52.815 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Un număr de 52.815 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore.

62217656
Campania de vaccinare, un succes în închisori. 73% dintre deținuți sunt imunizaţi

Campania de vaccinare demarată în închisori este de departe cu mult peste ceea ce se întâmplă în lumea celor liberi.

62217554
Manager Spital Arad: Deschidem o secţie şi în mai puţin de 24 de ore este plină

Managerul interimar al spitalului Judeţean Arad, Florina Ionescu, afirmă că unitatea face mari eforturi pentru a suplimenta numărul de paturi pentru pacienţii cu coronavirus.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.