Zgonea: Referendumul pentru Constitutie nu va mai avea loc odata cu primul tur al prezidentialelor

61282169

Valeriu Zgonea a declarat ca in conditiile in care Traian Basescu a atacat la CC legea privind pragul la referendum, consultarea populara pentru validarea modificarii Constitutiei nu va mai putea avea loc in 2014 odata cu primul tur al prezidentialelor.

Solicitat, sambata, la Alba Iulia, intr-o conferinta de presa, sa comenteze gestul presedintelui Basescu de a trimite la CC legea privind pragul la referendum in conditiile in care controlul constitutional a fost facut o data, Zgonea a raspuns: "Traian Basescu are o singura tinta - e masurata, strategia o avem in analiza noastra, cel putin la PSD, dar si in USL am discutat - Traian Basescu va incerca sa intarzie cat de mult poate luarea deciziei si promulgarea acestui text de lege, astfel incat sa nu se mai suprapuna cu primul tur al alegerilor prezidentiale masura referendara".

Zgonea a spus ca, in aceste conditii, referendumul pentru revizuirea Constitutiei nu va mai avea loc odata cu primul tur al prezidentialelor.

Intrebat daca dupa gestul lui Basescu de a trimite legea la CC ipoteza USL privind organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei mai ramane in vigoare, Zgonea a raspuns: "Intrebarea nu ii are rostul. Raspunsul este «Nu»".

"In acest moment, dupa toate calculele pe care le-am facut si cu domnul Ponta si cu domnul Antonescu, noi speram ca Traian Basescu, respectand pactul de coabitare si seriozitatea cu care priveste guvernarea, sa nu faca acest lucru, adica sa nu trimita gratuit acest text la Curte, dar a abuzat de un drept pe care il are", a adaugat Zgonea.

Intrebat daca USL ia in calcul sa organizeze referendumul pentru Constitutie odata cu turul doi al prezidentialelor, Zgonea a spus ca acest lucru depine de momentul in care Curtea transmite decizia Parlamentului.

"Putem sa ne trezim ca proiectul de lege ajunge la sfarsitul lunii noiembrie in Parlament pentru a fi analizat", a mai spus Zgonea, invocand precedente in care Curtea a amanat cat destul de mult pronuntarea unor decizii.

Presedintele Traian Basescu a sesizat, sambata, Curtea Constitutionala, cu privire la Legea Referendumului, acuzand ca actul normativ contine prevederi care "infrang" principii constitutionale legate de exercitarea suveranitatii de catre popor.

Presedintele sustine, in sesizare, ca stipularea unui cvorum de participare la referendum de cel putin 30% din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente incalca prevederile Art. 2 alin. (1) din Constitutie deoarece premisa unei manifestari democratice a suveranitatii prin intermediul poporului se poate asigura doar prin participarea la referendum a majoritatii cetatenilor, constand in jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

In 29 mai, Camera Deputatilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "impotriva" si 2 abtineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenta la referendum la 30%. Initiativa legislativa, semnata de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea si Bogdan Ciuca, modifica Legea referendumului in sensul reducerii pragului de prezenta la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar si introducerea conditiei unui vot de 25% din alegatori pentru validarea rezultatelor.
PDL a sesizat CC in legatura cu aceasta lege.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constitutionala in masura in care nu se aplica referendumurilor organizate in decurs de un an de la data intrarii in vigoare a legii, a decis, in 26 iunie, Curtea Constitutionala.

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean si judecatorii CC Daniel Morar si Stefan Minea au formulat o opinie separata, la acel moment, in care au sustinut ca prevederi din lege duc la "infrangerea" suveranitatii si la alterarea legitimitatii deciziilor.

Cei trei judecatori argumentau ca definirea democratiei se face ca "guvernare de catre si pentru popor", ceea ce conduce la ideea ca guvernarea se face in numele unei majoritati.

"Majoritatile trebuie sa guverneze si minoritatile trebuie sa se exprime si, eventual sa se opuna. Democratia trebuie sa se manifeste in cadrul a doua coordonate: pe de o parte, toti cetatenii care sunt afectati de o decizie trebuie sa aiba sansa de a participa la luarea deciziei, fie in mod direct, fie prin reprezentanti alesi si, pe de alta parte, decizia finala trebuie sa reflecte vointa majoritatii cetatenilor, manifestata direct sau mediat", argumentau judecatorii CC in opinia separata.

De asemenea, ei sustineau ca "principiul majoritatii este singura consecinta posibila a modelului democratic".

Presedintele Traian Basescu a declarat, in iulie, raspuzand unei intrebari legate de decizia CC privind Legea referendumului, ca nu intelege termenul de "un an" fixat de aceasta institutie, precizand ca acesta este "gresit fixat".

"Curtea Constitutionala nu a protejat procesul de revizuire a Constitutiei, care a inceput deja", a spus Basescu, mentionand ca nu vrea sa se inteleaga ca ar critica Curtea Constitutionala.

Purtatorul de cuvant al PSD, Catalin Ivan, a declarat, pentru MEDIFAX, comentand sesizarea de neconstitutionalitate privind legea care stabileste pragul de 30% la referndum, ca cei de la CC s-au pronuntat deja pe subiect, el adaugand ca presedintele Basescu este in campanie pentru Elena Udrea.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Presedintele Traian Basescu sesizeaza CCR in cazul referendumului cu prag de 30%

Presedintele Traian Basescu a sesizat, sambata, Curtea Constitutionala, cu privire la Legea Referendumului, acuzand ca actul normativ contine prevederi care "infrang" principii constitutionale legate de exercitarea suveranitatii de catre popor.

Basescu nu a gasit niciun muncitor la gazoductul Ungheni. "Lucrarile nu vor fi gata in decembrie"

Presedintele Traian Basescu a spus, vineri, pe santierul gazoductului Iasi - Ungheni, unde nu a gasit niciun muncitor, ca lucrarile nu pot fi gata in decembrie, ci poate in februarie.

Antonescu: Nu am cerut garantii PSD ca voi fi prezidentiabilul USL, eu imi vad de treaba mea

Crin Antonescu a declarat, vineri, ca nu a solicitat garantii de la PSD referitoare la faptul ca va ramane candidatul USL la prezidentiale, el aratand ca isi vede de treaba sa si ca social-democratii au fost cei care au simtit nevoia sa se clarifice.

Recomandări
Legea integrității, din nou în Parlament. USR vrea ca averile demnitarilor să fie ”la vedere”, PSD elimină total declarația

Legea integrității a ajuns din nou în Parlament, după ce Curtea Constituțională (CCR) a admis obiecția de neconstituționalitate privind obligația partenerilor de viață ai demnitarilor de a depune declarații de avere.

Legea integrității. Cum a modificat AUR prevederea despre ”persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”

Partidul AUR, condus de George Simion, a reintrodus, luni, în Legea integrității, amendamentul legat de publicarea declarațiilor de avere și de către persoane care au relații asemănătoare între soți, dar care a fost modificat, ca urmare a deciziei CCR.

Dronă căzută la doar cinci metri de o casă din județul Vrancea. Zona a fost izolată, iar localnicii evacuați preventiv

Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv luni.