Voiculescu: ”Șansele ca școala să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100 %”

62171224
Agerpres

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, este de părere că școlile din România vor trece în online în scurt timp, din cauza numărului mare de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19.

Voiculescu mai afirmă că, deși ar fi trebuit luate până acum măsuri mai dure, ”toate instituțiile statului au fost din nou supuse politicului și au preferat să evite orice măsuri nepopulare înainte de congresul PNL, în detrimentul protejării copiilor și a școlii”.

”În ciuda parangheliilor care sunt încă permise în București, toate culminând cu congresul PNL cu 5000 de oameni de ieri, părinții de copii de școală din București #trebuiesăștie că șansele ca școala să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100 %.

De fapt, dacă procedura birocratică de alocare* a testelor pozitive pentru Municipiul București ar fi respectată și nu întârziată, incidența pe ultimele 14 zile ar fi deja peste 6 la mie nu mai departe de marți. Orice întârziere după ziua de marți nu va fi altceva decât fie un rezultat al neputinței instituționale, fie al unei comenzi politice.

Ce este din nou groaznic de trist este că în timp ce spitalele sunt pline, toate instituțiile statului au fost din nou supuse politicului și au preferat să evite orice măsuri nepopulare înainte de congresul PNL, în detrimentul protejării copiilor și a școlii. Aveți grijă de sănătatea voastră și a copiilor voștri, indiferent de ce măsuri introduce sau amână din nou, în mod iresponsabil, guvernul! Toate spitalele - inclusiv cele pentru copii - sunt pline!” - a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Restricții în localitățile de lângă București

 

În mai multe localități din jurul Bucureștiului intră în vigoare noi restricţii din această dimineață, de la ora 10. În Bragadiru, Dobroiești și Mogoșoaia, unde rata de incidență a trecut peste 7,5 la mia de locuitori, circulația persoanelor, fară un motiv justificat, este interzisă după ora 20 pe tot parcursul săptămânii.

Cei care sunt vaccinați de cel puţin zece zile cu schema completă scapă de această măsură. Dar masca de protecție devine obligatorie în spații publice aglomerate.

În plus, magazinele se închid la ora 18, iar organizarea de nunți și botezuri este interzisă. În această perioadă, restaurantele, cafenelele și barurile nu pot servi mâncare în interior sau pe terase.

În schimb, pentru Chiajna, Otopeni, Popești-Leordeni, Voluntari, unde rata de incidență a trecut de 6 la mia de locuitori, sunt pregătite restricții de circulație pe timpul nopții doar în weekend, iar magazinele se închid la 18 vinerea, sâmbăta și duminica.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
A doua zi de alegeri la PNL, pentru posturile de vicepreședinți. De data asta, voturile au fost la vedere

Liberalii s-au reunit, din nou, la Romexpo, şi au votat vice-președinții din fruntea PNL, la o zi după ce Florin Cîțu a câştigat şefia partidului.

După demisia lui Orban, Cîțu anunță convocarea unei reuniuni a conducerii PNL

Ludovic Orban, care a pierdut sâmbătă, alegerile interne din PNL pentru funcția de președinte al PNL, și-a anunțat, luni dimineața, demisia sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Demisia se va afla pe masa noului lider PNL, Florin Cîțu.

Florin Cîţu: ”Dacă USR PLUS rămâne în alianţă cu AUR şi PSD, nu putem să mai discutăm”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că USR PLUS poate reveni la masa negocierilor doar dacă "rupe alianţa cu AUR şi alianţa tacită cu PSD".

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.