Violeta Alexandru: Nu se va reface coaliţia. S-a terminat. Pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor

62157982
Agerpres

Deputatul PNL Violeta Alexandru scrie, într-o postare pe Facebook, că actuala coaliţie nu se va reface, punctând că preferă să accepte realitatea decât să se păcălească singură.

Ea precizează că PNL nu va mai punea impune niciun fel de reforme, pentru că nu mai există un sprijin solid în Parlament, după cât a fost atacat USR şi că ţara va fi aruncată în braţele populiştilor, conform News.ro.

 

”Acum, sincer, chiar doriţi să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanţele transportând bolnavii şi staţionând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloş SMS-ul lui F. Cîţu şi ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns? Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează şi pe cine nu, în condiţiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreţinerea e mai scumpă şi nici nu am intrat în iarnă. Şi noi când ne certăm când nu ne vorbim, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârşit public fără orgolii. De fapt, avem”, a scris Violeta Alexandru, despre actuala situaţie de pe scena politică.

Ea afirmă că ”sunt persoane mai sofisticate decât ea în crearea de strategii”.

”Eu sunt pentru lucrurile simple, clare şi transparente. Mă ajută şi comunicările publice ale conducerii PNL precum şi comunicarea cu parlamentarii. Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură. Nu se va reface coaliţia. S-a terminat”, spune fostul ministru al Muncii.

Violeta Alexandru mai arată că, şi ”dacă s-ar întâmpla ceva extraordinar şi s-ar stabiliza lucrurile, dacă apucăm să schiţăm, să propunem ceva reforme– nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situaţiei create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (avem, desigur, varianta PSD - PNL va plăti un cost enorm pentru această mişcare care se va vedea, oricât am ascunde)”.

”Şi, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficienţa oricărei propuneri”, mai scrie Alexandru, menţionând că este greu să mai faci treabă cu o societate care nu mai are încredere în tine.

”Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor. Nu voi rămâne tăcută, supusă, în faţa acestui previzibil scenariu. Ca să vezi că, de fapt, nu este totul despre bani, acces la putere şi la resurse. Este şi despre ce societate vei conduce”, mai spune Violeta Alexandru.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62162638
VIDEO. Ciolacu, scos din sărite: ”Mai lăsați-mă cu Orban. N-aveți un om politic mai serios?”

Președintele PSD Marcel Ciolacu pare că nu dorește să obțină funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru formațiunea pe care o conduce.

62199717
Începe lupta pentru șefia Camerei Deputaților. Ludovic Orban demisionează miercuri

Ludovic Orban a anunţat că îşi va depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

62205716
Orban îi acuză pe Cîțu și Iohannis de jocuri politice cu Cioloș, în plină criză de sănătate

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, i-a acuzat pe actualul lider al PNL Florin Cîțu și pe președintele Klaus Iohannis că au pus la cale un scenariu politic pentru ca, în final, Cîțu să fie din nou desemnat premier al României.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.