Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD: ”Noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem sistemul”

62559007

În PSD e o stare de tensiune faţă de primul pachet de măsuri de austeritate luat de guvernul Bolojan, dar în acelaşi timp ideea ca acest partid să meargă pe culoarul conservator ar fi una catastrofală, afirmă Victoria Stoiciu, vicepreşedinte PSD.

PSD nu va putea concura cu AUR ori cu SOS pe zona mesajelor conservatoare mai ales pentru că oamenii care votează acum cu extrema dreaptă nu sunt, în marea lor majoritate, nişte extremişti ultraconservatori, ci mai degrabă oameni revoltaţi.

Din moment ce PSD este însuşi sistemul, el nu ar putea să obţină electorat din acest bazin prezentându-se cu mesaje antisistem, mai explică Victoria Stoiciu, într-un interviu pentru News.ro. 

Matei Udrea: Sunt curios la ce v-aţi gândit când l-aţi văzut pe fostul premier Ciolacu spunând că el nu vrea să iasă Nicuşor Dan preşedinte ca să nu fie obligat să se îmbrace în fustă.

Victoria Stoiciu: M-am gândit că a fost o afirmaţie neinspirată, pentru că e şi jignitoare, cu siguranţă, la adresa comunităţii LGBT. Şi neinspirată din punct de vedere politic având în vedere că a ieşit Nicuşor Dan. Aşa cum l-am văzut eu pe fostul premier când lucram la Cancelarie, faptul că m-a numit acolo, că m-a susţinut în poziţia de vicepreşedinte, poziţiile mele pro-LGBT fiind cunoscute, cred că a arătat o deschidere. Sigur, nu foarte mare, dar a arătat oarecare deschidere pe acest subiect. Însă senzaţia mea e că a existat o turnură… Cumva, a fost o coincidenţă. După 24 noiembrie, când a ieşit Călin Georgescu, în mod greşit s-a tras această concluzie, că e câştigător culoarul ultraconservator, chiar extremist. Asta a coincis şi cu victoria lui Trump în Statele Unite, ceea ce – aşa am simţit-o eu – a încurajat acest discurs mai mult decât era înainte în cadrul Partidului Social Democrat. Deci, din punctul meu de vedere, este o abordare foarte greşită să mergem pe un culoar conservator, pentru că intrăm în concurenţă cu AUR, cu SOS şi niciodată nu vom putea să fim mai buni decât ei! Pentru că e simplu, dacă noi venim cu acest tip de discurs nu facem decât să legitimăm discursul lor, e ca şi cum noi am deszăpezi pârtia de schi şi vine AUR cu schiurile şi se dă pe pârtia pe care noi am deszăpezit-o.

Matei Udrea: Da, e o imagine destul de clară.

Victoria Stoiciu: Plus că, între copie şi original oamenii, vor alege tot timpul originalul! Adică de ce să alegi PSD cu un discurs conservator, când există AUR cu un discurs mult mai credibil pe zona asta şi care întruneşte şi alte elemente! Uitându-mă şi pe datele la care am acces, dar şi observaţia empirică, de zi de zi, din discuţii, există clar un nucleu de oameni care votează AUR şi SOS pentru că împărtăşesc sau au nişte viziuni foarte conservatoare, anti-sorosiste, anti-LGBT-iste sau ştiu eu cum. Dar o foarte mare parte a acestui electorat nu votează AUR pentru că sunt ultra-conservatori! Votează AUR pentru că sunt frustraţi, sunt revoltaţi de sistem, pentru că s-au săturat! Pentru că e efectiv un vot antisistem, nu e un vot ultraconservator. Ori aici noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem sistemul!

„Avem la PSD nevoie să împrospătăm oamenii care ies să comunice, care transmit mesajele, care sunt în funcţii de decizie. Altfel, mă tem că lucrurile nu vor evolua într-o direcţie prea bună nici pentru noi şi nici pentru societate per ansamblu“

Matei Udrea: Foarte interesant ce spuneţi. Am văzut că dumneavoastră solicitaţi public ca guvernul să elimine excepţiile pe lux, subvenţiile pentru partide, marile scutiri fiscale. Există câteva reforme, inclusiv acestea pe care le enumeraţi dumneavoastră, dar şi alegeri locale în două tururi, desfiinţarea pensiilor speciale. Publicul aşteaptă lucrurile astea. Ce reacţii aţi avut din interiorul partidului la aceste luări de poziţie? Aţi fost sunată sau chemată să vi se spună: „Las-o mai moale cu toate chestiile astea!“?

Victoria Stoiciu: Nu, nu, nu, din punctul ăsta de vedere... Acum, or fi colegi care sunt în dezacord cu mine, mulţi, puţini, dar cu siguranţă există unii care sunt în asentiment cu mine! Că, ştiţi, ar fi foarte greu să rezist de una singură. Pentru mine, psihologic, să văd că nu există nimeni altcineva în afară de mine care gândeşte la fel ar fi total descurajant. Dar, în plus faţă de asta, nu ştiu cum se vede din exterior, dar chiar există această libertate de exprimare a unei opinii personale. Nu am pretins niciodată că aceasta este opinia PSD-ului, aprobată sau… Vedeţi, de foarte multe ori, când merg la televizor, scrie cineva de la PSD ceva pe Facebook şi sunt pusă să comentez, ca şi cum asta ar fi opinia partidului. Şi explic de fiecare dată: sunt voci! Un partid mare are voci mai conservatoare, voci mai progresiste. Nu există să fii tras la răspundere pentru ceea ce afirmi. Nu, nu mi s-a întâmplat! Acum, cu siguranţă că unii nu sunt de acord. Asta e evident, dar nu există urecheat pentru opiniile exprimate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost prezentată în Parlament. Când va fi votul

Moţiunea AUR împotriva primului pachet de măsuri fiscale asumat de Guvern a fost citită astăzi în plenul Parlamentului. Dezbaterea și votul vor avea loc pe 14 iulie.

Moțiunea de cenzură, rechizitoriul ultimilor 5 ani de guvernare. „Nu puteţi voi plăti cât putem noi cheltui”

Moțiunea de cenzură înaintată de AUR și restul polului suveranist din parlament se vrea un adevărat rechizitoriu împotriva partidelor perindate pe la putere din 2019.

AUR încearcă să profite de nemulțumiții din PSD ca să treacă moțiunea. Opoziția are abia 153 de voturi din 233 necesare

Partidul AUR a depus o moțiune de cenzură împotriva primului pachet de măsuri fiscale asumat de Guvern în Parlament. Dacă trece de votul de luni, legea nu mai ajunge la promulgare, iar Executivul condus de Ilie Bolojan este demis.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.