Ponta promite că Pro România nu va vota în Parlament un nou Guvern Dăncilă

62032590
Agerpres

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, precizează că partidul pe care îl conduce nu va susţine în Parlament un nou Executiv condus de Viorica Dăncilă şi nici nu va face parte dintr-un guvern de dreapta.

"Nu vom vota pentru un nou Guvern 'Dăncilă 2' la fel de incompetent şi incapabil ca şi cel de azi. (...) Pentru formarea unui nou guvern până la alegerile parlamentare din 2020 PRO România va încerca să formeze o majoritate de centru stânga (evident fără Dăncilă), care să fie capabilă să revină la buna guvernare din 2012 - 2015.

Nu vom face parte dintr-un guvern de dreapta PNL-USR - şi nu considerăm că aceştia au soluţii realiste pentru scoaterea României din dezastrul în care a fost adusă ţara de către Dragnea şi Dăncilă", a scris Ponta marţi pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, după respingerea în Parlament a restructurării guvernamentale propuse de Viorica Dăncilă, PRO România îi va cere demisia, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va vota moţiunea de cenzură.

"Îl vom susţine pe Mircea Diaconu în alegerile prezidenţiale pentru a avea în turul al doilea UN OM decent, serios, capabil să ofere României un alt fel de politică - vom demasca falsitatea şi nocivitatea candidaturii Vioricăi Dăncilă - o marionetă a lui Dragnea şi a baronilor, dispusă să distrugă social-democraţia pentru nişte interese meschine", a menţionat Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62075820
PSD a reușit să se impună la vot. Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului

Noul preşedinte al Senatului este Teodor Meleșcanu, membru ALDE, dar susținut de PSD, în ciuda lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce senatorii au fost nevoiți să voteze în 2 tururi de scrutin.

62048898
Ponta: Dăncilă nu înţelege nimic. Cred că doamna e obsedată de mine, cum era şi Dragnea

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că Viorica Dăncilă „nu înţelege nimic” şi spune că i-a cerut actualului premier să înlocuiască actualii miniştri cu oameni din eşaloanele doi şi trei din PSD sau din afara partidului.

62075815
Firea, după şedinţa CEx: Toată lumea vrea restructurare; din 29 de ministere să fie 20

Primarul general Gabriela Firea, lider al PSD Bucureşti, a declarat luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, că membrii acestuia au votat în unanimitate pentru un guvern mai suplu.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.